Este ora 9 seara și mă aflu în piaţa Pangratie. Un tânăr de 17 ani mă oprește.
− Bună seara! La Village.
La radioul mașinii începuse deja Pavecerniţa. Tânărul, care se așezase lângă mine, îmi spune:
− Nu vrei să-l scoţi pe preot și să pui cântece?
− De ce, băiatule? Nu-ţi place slujba?
− Nu mă interesează slujba… Pe preoţi nu vreau să-i ascult.
− Dar ce ţi-au făcut preoţii?
− Mie nimic… Tatăl meu îi înjură. De aceea nu-i vreau.
− Tatăl tău de ce îi înjură?
− Nu știu.
− Ai mers vreodată la Βiserică?
− Nu, niciodată.
− Nici chiar de Paști nu mergeţi? De Crăciun nu mergeţi?
− Nu.
− La nunţi, la botezuri mergeţi?
− Da, mergem.
− Mama ta nu ţi-a vorbit de Dumnezeu?
− Nu.
− Nici cruce nu-ţi faci?
− Nu.
Hristoase al meu, am spus în sinea mea, nu se poate așa ceva!
− La școală nu faceţi oră de religie?
− Facem puţin.
− Tinere, ascultă-mă! Dumnezeu este Viaţa, Biserica este casa lui Dumnezeu, iar preotul este rânduit ca să ne transmită cuvintele lui Dumnezeu. Fără Dumnezeu suntem morţi!
− Morţi?
− Da! Fără Dumnezeu suntem morţi duhovnicește. În familia voastră sunteţi fericiţi? Părinţii se iubesc?
− Mm, nu.
− De ce? Ce se întâmplă?
− Tatăl meu este nervos. Se ceartă mereu cu mama și cu noi. Toate îl enervează.
− Vezi că departe de Dumnezeu suntem nefericiţi? Pe când atunci când suntem lângă El, suntem bucuroși și liniștiţi. Nu ne enervăm, știm să iertăm, suntem plini de dragoste. Tu ţi-ai dori atunci când crești mare și te căsătorești să faci o familie ca cea în care trăiești?
− Nu, pentru că nu-mi place.
− Ca să faci o familie mai bună, trebuie să te apropii de Dumnezeu.
− Și cum să mă apropii?
− Uite, te duc acum să vorbești cu un preot. Mergem?
− Nu, nu, nu vreau!
− Te rog, te implor, i-am spus eu cu multă dulceaţă în glas, cu multă gingășie. Mergi doar o singură dată și apoi nu mai mergi niciodată. Te rog! Și eu voi veni împreună cu tine, iar apoi te duc la Village, fără bani.
Asta i-a plăcut și de aceea mi-a spus:
− Pe cuvântul tău?
− Pe cuvântul meu!
Mă grăbeam să prind înainte ca preotul să plece de la Βiserică. Din fericire, l-am prins. Tânărul a intrat la spovedanie. Când după o jumătate de oră a ieșit, era atât de schimbat, încât mi-a spus:
− Îmi place de acest preot! Voi mai veni.
Apoi l-am dus la Village, așa cum i-am promis. Bucuria mea era negrăită; tânărul începea o nouă cale, o cale mântuitoare.
Extras din Cu taxiul pe străzile orașului– Monahia Porfiria, Editura Neagoe-Vodă Basarab.
