Ierom. Savatie Baştovoi
“Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?” (Luca 24, 36-38).
Însuși Hristos apare în mijlocul Ucenicilor și le dă pacea cu preacurata lui gură, dar ei rămîn tulburați. Pentru că adevărata pace este legată de puterea credinței pe care Ucenicii o pierduseră în zilele Răstignirii. Roadele duhului nu pot rămîne în noi singuratece, ci doar împreunate. Nu puteau primi pacea în inimile tulburate de îndoială și frică.
Nimeni nu poate avea pacea lui Hristos fără o credință vie care deschide inima spre primirea binecuvîntării. Din acestea înțelegem că tulburarea, necredința, împuținarea sufletului și deznădejdea, numite azi depresie, nu pot fi vindecate decît de un efort de voință personal pe care nici Hristos Însuși nu-l influențează, respectînd libertatea alegerilor. Abia după îndreptarea minții printr-un efort ce readuce în inimă credința și nădejdea în făgăduințele lui Hristos, nădejde ce se naște din iubire, sufletul poate primi pacea pe care Hristos o revarsă mereu asupra tuturor, numai să fim gata să o primim.
