Într-un colț uitat de lume…lângă podul dinspre moară
O bătrână și-o copila își duc viata-ntr-o căscioară.
Erau tare nevoiașe…greu se descurca bunica
Își creștea cu multă trudă și iubire, nepoțica!
Dar necazul iute vine peste omul necăjit
Și fetița ei cuminte într-o zi s-a-mbolnăvit!
Tot a încercat bătrâna să găsească bolii leac
Dar degeaba…că nimic nu se leagă la sărac!
A pornit plângând bătrâna la un doctor la oraș
N-avea bani ca să-l plătească, dar a luat un colt de caș!
Însă doctorul îi spune :,, – N-am cum să te-ajut, bunica,
Până nu-ti aduci la mine, mai în grabă nepoțica!”
Lacrimi i-au brăzdat obrajii că n-avea cum să o poarte
Pe fetița ei bolnava la un vraci așa departe…
Dar mergând pe străzi buimacă, a văzut în fața sa
O Biserică frumoasă…pe o stradă, undeva!
A intrat privind sfioasă către Sfintii din Icoane
Și a-ngenuncheat bătrâna lângă câteva cucoane
Ascultându-le bătrâna rugăciunea lor cea lungă
A-nceput cu voce tare, să rostească a sa rugă :
,,- Dragă, Doamne, sunt Maria! Nepoțica mea-i bolnavă
Zace-n pat de multă vreme…e slăbită și firavă
Dacă poți Tu să o vindeci, mergi acuma…iute…iute
Casa noastră-i lângă moara ce se află lâng-o punte!
Ai să vezi căsuța noastră cu pereții care crapă
Are găuri în șindrilă…e micuță și săracă….
Caută sub preșul roșu și ia cheia de la ușă
Mergi, Te rog, să-mi vindeci fata! Fata mea ca o păpușă!
Să nu uiți! Când ieși din casă să pui cheia tot la loc
Ca să pot deschide ușa când o fi să mă întorc!
Gata ? Ți-ai notat adresa ? …iaca..plec și eu la drum,
Mulțumesc, Mărite Doamne…mulțumesc încă de-acum!”
O priveau râzând mărețe ,,cuvioasele” femei
Zice una mai țâfnoasă: ,,- Vai și-amar de ruga ei!”
Dar bătrâna-și ia desaga și pornește către casă
Cu nădejde mare-n Domnul…nu le-aude sau nu-i pasă!
Și minune! Când ajunge și deschide grabnic ușa,
Nepoțica ei cea dragă cânta legănând păpusa
,,- Cum ? Te-ai ridicat, micuțo? Vino iute la bunica!”
Și degrab’ îi sare-n brațe ca zvârluga, nepoțica!
,,- A venit aici un doctor și m-a sărutat pe frunte
Avea haine de lumină și în plete stele multe,
Și sub pletele-nstelate…precum crinul fruntea Lui!
Dar pe mâini avea, bunico, două răni adânci de cui!
Și mi-a spus cu voce blândă, mângâindu-mi talpa goală
Să mă joc iar cu păpușa că nu mai sunt bolnăvioară!
M-a rugat să-ți spun și ție c-a găsit căsuța noastră
Și ai cheia așezată chiar sub preș, lângă fereastră.”
Eliana Popa
