O convorbire plăcută cu Cel care doreşte să ne mântuiască pe noi

Spune-mi, o, Iubitorule de bine şi Iubitorule de suflete, Iisuse al meu prea dulce şi Hristoase al meu preaiubite, cine Te-a rugat pentru mine? Cine Te-a rugat să mă aduci din nimic în lume şi să mă nasc din părinţi buni şi credincioşi, în timp ce mulţi alţii se nasc turci, catolici, masoni, evrei, idolatri, care nu cred în Tine şi care sunt ca şi cum nu s-ar fi născut? Aşadar, cât de mult va trebui să Te iubesc şi să-Ţi mulţumesc pentru darul atât de mare şi pentru binefacerea pe care mi-ai făcut-o? Chiar de-mi voi vărsa şi sângele, nu voi putea să-Ţi mulţumesc.

Şi iarăşi Te întreb, Mântuitorul meu Cel Preadulce: cine Te-a rugat pentru mine ca să mă rabzi atâţia ani în care am păcătuit? Cum nu Te-ai scârbit de mine când mă vedeai nedreptăţind, furând, mâniindu-mă, mâncând cu lăcomie, iubind avuţia, invidiind şi, fiind plin de toată răutatea, ocărându-Te pe Tine, Dumnezeul meu, prin faptele mele? Dar Tu, Domnul meu, nu ai trimis moartea să mă ia când eram în păcate, din pricina cărora, dacă aş fi murit, veşnic aş fi fost osândit, ci m-ai aşteptat îndelung răbdând. O, negrăită este bunătatea Ta, Doamne!

Dar iarăşi Te întreb: cine Te-a rugat cu atâta căldură ca să mă aduci la pocăinţă şi la mărturisire, să mă îmbraci în marea şi îngereasca Schimă şi să mă rânduieşti în ceata monahilor, cu toate că sunt nevrednic? O, marea Ta bunătate, Doamne! O, înfricoşătoarea şi marea Ta iconomie! O, bogatul Tău dar, Stăpâne! O, nedeşertatele Tale vistierii şi nepovestitele Tale taine! Cine nu se va înfricoşa cugetând la bunătatea Ta? Cine nu se va minuna privind la mila Ta cea bogată? Mă înfricoşez, Stăpâne, povestind despre darul Tău cel bogat! Stăpânul şi Domnul meu Se răstigneşte ca să mântuiască pe cel ce L-a răstignit. Eu, neîncetat păcătuind, Îl răstignesc pe Ziditorul meu, iar Cel Care m-a făcut pe mine mă slobozeşte! O, Iisuse, dulce Dragoste! Cât de dator Îţi sunt! Hristoase al meu, nu trebuie să te iubesc pentru viaţa veşnică pe care ai făgăduit să mi-o dai, nu pentru că spui că îmi vei da Harul Tău, nici pentru desfătarea Raiului pe care ne-ai făgăduit-o, ci sunt dator să Te iubesc, fiindcă eşti vrednic de toată dragostea. Sunt dator să-Ţi slujesc, fiindcă m-ai slobozit din robia păcatului şi a patimilor. O, minune mare şi ascunsă de cei care nu Te cunosc pe Tine, Doamne!

Extras din Stareţul Iosif Isihastul : nevoinţe, experienţe, învăţături monahul Iosif Vatopedinul, Editura Evanghelismos, 2009.

Total
107
Shares
Previous Post

Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul Ianache

Next Post

Calea pe care ne-o arată Maica Domnului

Related Posts