Preot Ioan Istrati
O Evanghelie cutremurătoare. O mamă disperată, care-și vede fetița zdrobită de chinurile diavolului. O păgână din Tir, plină de idoli și de stricăciune.
Hristos o ignoră inițial. Urlă în urma Lui, strigă, plânge, nu mai are nicio convenție umană valabilă. Nu-i mai pasă de ce zice lumea. Pe ea o arde doar durerea din inima copilului ei. Hristos e Piatra cea din capul unghiului. El poate fi de piatră, în fața mileniilor de spurcăciuni și de ucideri în numele dracilor cu nume de zei. În tăcerea Lui e oceanul de lacrimi al Dumnezeului străpuns de durerea infinită de a-Şi vedea copiii dați la pieire în cuptorul lui Moloh sau Baal sau Astarta.
Femeia urlă de durere în urmă. Iisus le spune ucenicilor că e trimis doar spre oile pierdute ale Casei lui Israel. Doar după ce Sângele Lui va arde și va stinge focul iadului, se va întinde asupra întregului univers.
Femeia îndrăznește cu disperarea omului distrus, vine în fața Lui, se prosternează în țărână: Doamne, ajută-mă.
Hristos rostește cuvintele de foc: Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Scriitorii bisericești și teologii de 2000 de ani au interpretat acest cuvânt, ca unul de o cumplită duritate, în care iudeii monoteiști sunt numiți copii, iar păgânii câini.
Dar totuși. Iisus e sfărâmarea tupeului elitist. El zice: vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu. El vorbește cu samariteanca, vindecă sluga sutașului păgân, zdrobește mândria fariseilor, mănâncă alături de vameși, salvează pe prostituată.
E posibil ca Hristos, Înțelepciunea cea infinită a Tatălui, Cunoscătorilor inimilor, prin inima Căruia trec lacrimile întregului univers, să fi spus: Uite, ai dat pâinea ta, ființa ta, viața ta, câinilor, în loc s-o hrănești pe fiica ta. De asta e posedată fata, că n-a fost hrănită cu viață, ci cu păcatele părinților ei. Copilul îndrăcit n-are nicio vină. Părinții și strămoșii desfrânați și păcatoși sunt de vină.
Femeia însă primește mustrarea, se consideră câine, se smerește până la pământ, se desființează cu lacrimi pentru a primi binecuvântarea harului.
De aici izvorăște iubirea cea infinită a lui Dumnezeu, care străpunge piatra firii, omoară răul și schilodește dracii aciuați prin ungherele ființei.
