O Icoană a Sfântului Efrem cel Nou a izvorât mir într-un spital din Kalymnos (Grecia)

Un eveniment neobișnuit care a stârnit emoție și bucurie în comunitatea locală a avut loc în insula Kalymnos, Grecia, unde o Icoană a Sfântului Efrem din Nea Makri ar fi început să lăcrimeze în incinta Spitalului General. Minunea a avut loc în dimineața zilei de 18 martie 2026 și a fost observată de o asistentă medicală care a remarcat „un lichid curgând din ochiul stâng al Icoanei”.

Administratorul spitalului a fost informat imediat și a confirmat cele semnalate, anunțând ulterior autoritățile bisericești, conform kalymnos-news.gr și romfea.gr.

La fața locului au ajuns Mitropolitul Paisios al Lerosului, Kalymnosului și Astypalaiei, precum și clerici din apropiere. Ierarhul a adunat cu vată mirul care – potrivit martorilor – avea o mireasmă specifică, iar în incinta spitalului a fost săvârșită o slujbă. Mitropolitul a declarat că „minunea nu se cercetează” și că astfel de evenimente sunt trăite ca o mare binecuvântare.

Icoana de mari dimensiuni îl înfățișează pe Sfântul Efrem în picioare și era amplasată într-un spațiu de rugăciune situat pe palierul aripii vechi a spitalului. După ce vestea s-a răspândit, zeci de credincioși s-au îndreptat către spital, pentru a vedea Icoana și a se închina, iar imaginile au circulat intens pe rețelele sociale.

În contextul numărului mare de vizitatori și pentru a nu afecta activitatea medicală, conducerea spitalului, în acord cu autoritățile bisericești, a decis mutarea Icoanei, în data de 19 martie 2026, la paraclisul Căminului de bătrâni din apropiere, pentru a facilita accesul credincioșilor.

Un element important în analiza acestui moment îl reprezintă declarațiile iconarului Ioannis Iakovos, autorul lucrării realizate în anul 2012. Acesta a explicat că Icoana este realizată din lemn marin tratat și acoperit cu pânză, subliniind că nu poate fi vorba despre umezeală provenită din perete. În opinia sa, fenomenul rămâne „inexplicabil”.

Icoana a fost donată în memoria unor persoane decedate și se afla de mai mulți ani în paraclisul spitalului.

Evenimentul continuă să fie intens discutat în Kalymnos, unde mulți credincioși îl consideră un semn de nădejde și întărire în credință, mai ales în contextul incertitudinilor și tensiunilor care marchează lumea de astăzi.

Sursa: http://doxologia.ro.

 

Previous Post

Crucea unei mame: copilul ei autist

Related Posts
Total
0
Share