Îndrumătoarea Moldovei …
De la Constantinopol la Mănăstirea Neamț
La plimbare pe pietrele Londrei, la ceas de seară, privirea mi-a fost atrasă în acestă seară de către o pereche de șlapi. Purtați de către un indian ce este acasă în țara lui Shakespeare. Șlapi de gumă. De un roșu mai închis, turnați, de gumă și cu modele imprimate. În anii 90 erau foarte răspândiți, mai ales în colbul satelor noastre.
M-am oprit. M-am revăzut pe mine. Cu 20 de ani în urmă. Cu șlapi ca ai indianului cu pricina. Primii mei șlapi, pentru a-mi sluji drept sfetnici pe holurile Seminarului de la Neamț.
Eram copleșit de lumea în care intrasem: reguli, profesori, colegi, colegi mai mari, niște note la muzică desprinse din altă lume, ce mai, atmosferă de speriat pentru un copil simplu de la țară.
Nu îmi amintesc când a fost prima noastră întâlnire. Însă și astăzi când pășesc dincolo de pragul catedralei de la Neamț, o mireasmă mă învăluie. O mireasmă pe care nu am mai găsit-o nicăieri, într-o altă Biserică sau catedrală.
De cum intri, încă din prima încăpere, acolo unde sâmbătă seara se săvârșea Litia, o Icoană de privește. Te provoacă să înaintezi și să te întâlnești cu lumea ce o cuprinde tainic în ea. Icoana Maicii Domnului, Îndrumătoarea, de la Mănăstirea Neamț. Este o căldură la picioarele ei. O căldură și o taină ce te poartă printr-o lume despre care mai poți citi doar prin cărțile de istorie. Te copleșește gândul că și-au descoperit durerile și și-au trăit bucuriile în fața acestei Icoane oameni ce au scris istoria lumii. Împărații Porfiregeneți, Vasile Macedoneanul cel care a înființat prima Universitate a lumii în Constantinopol, Constantin al VII-lea și-a plâns durerea pierderii Teofanei, poate Roman Melodul și-a scris troparele în fața acestei Icoane, Nicolae Cabasila ori Constantin Dragases a plâns în fața ei, înainte de a pierde Constantinopolul.
Imperiul Bizantin și cei o mie de ani de lume creștină, au apus. Doi, trei, interesați de cercetare mai vorbesc despre aceste nume. Însă dacă astăzi dorești să înțelegi ce a rămas din lumea bizantină, mergi la Neamț și pipăie – o Icoană, ce poartă la sânul ei o lume întreagă.
Ierusalim. Constantinopol. Roma
În faţa Icoanei s-au fi sfinţit mulţi oameni. Lacrimi, durere, pocăinţă şi astfel Icoana a devenit sfântă. Acestea sunt Icoane sfinţite. Lemnul în sine nu are o astfel de proprietate, dar oamenii sunt cei care sfinţesc lucrurile. V-ați gândit de ce monahii fac la Icoana Mântuitorului doar închinăciuni, iar la Maica Domnului metanii? Pe Dumnezeu Îl rugăm mai sobru, însă la Maica Domnului îndrăznim pentru ca ea este din neamul nostru. Ea este sfătuitoarea noastră. Încă din primul secol creștin, tradiţia vorbeşte de o Icoană a Fecioarei făcută în chip miraculos, adică nu de mâna omului. Icoana Maicii Domnului numită a «Stăpânei noastre din Lidda». În secolul al VIII-lea, Sfântul Gherman, viitorul patriarh al Constantinopolului, aflat în trecere prin Lidda, a comandat o reproducere a Icoanei pe care, în plin iconoclasm, a trimis-o la Roma. După înfrângerea ereziei, ea a revenit la Constantinopol. Tradiţia aminteşte în acest sens de mai multe Icoane ale Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe, pe care le-a pictat Sfântul Evanghelist Luca. Având în vedere perioada tulbure de la începutul creştinismului, cea mai veche mărturie scrisă pe care o avem cu privire la Icoanele pictate de Sfântul Luca datează din secolul VI. Ea este atribuită lui Teodor, numit «Anagnostul», un istoric bizantin, lector la catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol. Teodor ne spune că pe la anul 450 a fost adusă la Constantinopol o Icoană a Maicii Domnului de tipul „călăuzitoarea”, care era atribuită Sfântului Luca. Această Icoană a fost trimisă din Ierusalim de către împărăteasa Eudoxia, soţia împăratului Teodosie al II-lea, surorii sale Pulcheria. Sfântul Andrei Criteanul şi Sfântul Gherman, patriarhul Constantinopolului (715-730), vorbesc şi ei despre o Icoană a Fecioarei pictată de către Sfântul Luca, dar care se găsea la Roma.
Deși informațiile sunt din multe surse și par a vorbi despre cel puțin două Icoane a Maicii Domnului, izvoarele bizantine amintesc de o Icoană a Fecioarei, păstrată în mănăstirea Heleopatra.
Probabil a supraviețuit celor două perioade de iconoclasm ce au zguduit Imperiul și întreaga creștinătate orientală. Mărturii despre existența acestei Icoane mai găsim în istorie în ultimii ani ai Imperiului Bizantin. Devastat de către latini, amenințat de către turcii abia apăruți pe scena istoriei, Constantinopolul își trăia ultimele zile. Împărații Paleologi își îndreptau ochii spre frații creștini din Europa, doar, doar a trimite întăriri cetății ce oarecând a fost centrul lumii civilizate. Au început să facă daruri. În stânga și dreapta, cu gândul de a stabili relații politice, care ar fi putut salva Imperiul. Ce daruri făceau bizantinii? Ce le mai rămăseseră, Icoane, potire, veșminte și Moaște ale Sfinților.
De la Constantinopol la Suceava și apoi la Mănăstirea Neamț
Ioan al V-lea Paleologul și fiul său Manuel al II-lea Paleologul nu au un nume bun în istorie. Ortodocșii le-au reținut numele în legătură cu încercarea de unire cu latinii, oamenii politici le scot ochii pentru că i-au adus pe turci în Europa. Însă pentru noi, românii, familia Paleologilor, a lăsat o bucurie peste veacuri.
„Această Icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, s-a arătat făcătoare de minuni în anul 6999, ce este de la Hristos 1491, în pământul Moldovei, în Mănăstirea Înălțării Domnului ce se numește Neamțul. Și se află această Icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu zugrăvită pe o scândură de lemn, de o parte Maica Domnului, pe Hristos Domnul ținându-L pe mâini, iar pe cealaltă parte, Sfântul Marele Mucenic Gheorghie stând și pe balaur junghiind cu arma. Pe această Icoană la Praznicul Înălțării Domnului, când cu cruci o duc arhierei și preoții cu mâinile ținându-o, de multe ori s-a întâmplat, fiind în mâinile arhiereilor și a preoților, de s-a ridicat ca și cum s-ar smulge din mâinile lor și ar voi să se răpească. Și de aici i s-a pus numele că se închină, pe care, văzându-o norodul se umilește și se roagă cu umilință lui Dumnezeu.”
Așa cum amintește izvorul, în jurul anului 1400, împăratul Manuel al II-lea Paleologul a trimis o Icoană a Maicii Domnului în semn de recunoștință a Imperiului Bizantin, față de Voievodatul din Moldova.
Mitropolitul Iosif Mușat a așezat Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului în Biserica Sfântului Gheorghie din Suceava, cunoscută sub denumirea de Biserica Mirăuți. După mutarea capitalei de la Iași la Suceava, frumosa Icoană a Fecioarei a ajuns la Mănăstirea Neamț, în Ierusalimul neamului românesc.
Se pot scrie pagini și pagini despre lumea ce și-a tors caerul la picioarele Călăuzitoarei. De la Sfântul Ștefan cel Mare la Starețul cu nume sfânt, Paisie, la Ion Creangă și Mihai Eminescu, la Starețul Neonil cel ce a „îmbrăcat-o” pe „Sfânta” cu haină aurită și bătută cu nestemate, așa cum am primit-o și noi până astăzi, până la Părinți precum Sfântul Ioan Iacob, Dionisie Romano, Nicodim Munteanu, Efrem Chișcariu, Părintele Cleopa, Petru Pogonat, Victor Ojog, arhidiaconul Ioan Ivan. Toți, la vremea cuvenită și-au stins durerile în fața acestei Icoane minunate.
La Neamț, Maica Domnului te ia de mână. Și te călăuzește spre Împărăție. Privirea ei de mamă, le cuprinde pe toate. Bune sau mai puțin bune. Ca într-o epicleză, în genunchi fiind, simți cum toate mucegaiurile vieții tale, devin flori țesute din borangic. La Neamț, în fața acestei Icoane ce poartă în ea lumea bazileilor din îndepăratul Constantinopol, simți că făcătorul de cântări a avut dreptate:
„în Biserica Slavei Tale stând, în cer ni se pare a fi, Născătoare de Dumnezeu Fecioară!”
Alex Andru
Sursa: Facebook – pr. Teodor Ciurariu.
