Vineri, la sfârșitul Săptămânii Luminate, creștinii ortodocși de pretutindeni prăznuiesc sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, în amintirea minunii pe care Maica Domnului a săvârșit-o în apropierea Constantinopolui, în secolul al V-lea, asupra unui orb. Tot în această zi – după formularea pe care o cunoaștem foarte bine din Sinaxarele Bisericii noastre – cinstim Icoana Maicii Domnului Eleovrýtissa (Izvorâtoarea de ulei).
Sfânta Mare Mănăstire Vatoped se află în aceste zile într-o continuă sărbătoare. După ce cântarea „Hristos a înviat!” a răsunat puternic în cele trei zile ale Sfintelor Paști, în Vinerea Luminată, părinții din obște alături de Preacuviosul Părinte Stareț Efrem Vatopedinul îi așteaptă pe toți pelerinii care vin din diferitele colțuri ale lumii pentru a cinsti, după rânduială, Icoana Maicii Domnului Eleovrýtissa și a o lăuda în cântare. Dacă despre Icoană v-am mai spus câteva lucruri cu alte prilejuri, de această dată dorim a vă aduce înainte câteva informații despre Cuviosul Ghenadie Dochiarul, monahul care a fost martorul direct al minunii. Detalii, în articolul de mai jos!
Ghenadie Dochiarul, Cuviosul curajos
Cuviosul Ghenadie Dochiarul a viețuit la Mănăstirea Vatoped în secolul al XIV-lea. Deși nu există foarte multe informații despre el, Părintele Moise Aghioritul menționează în lucrarea sa, „Sfinți vatopedini”, faptul că acest Cuvios, Ghenadie, „s-a arătat model de monah şi prin sârguinţa sa dar şi prin întreaga sa viaţă virtuoasă a ajuns la măsura sfinţeniei, făcând şi minuni”. Până și numele său i-a fost parcă predestinat: aproape ieșit din uz în onomastica noastră contemporană, Ghenadie înseamnă „nobil, curajos, brav”, provenind de la termenul grec „gennádios”. A fost curajos Cuviosul, pe bună dreptate, pentru că, fără a ști dinainte la ce mare minune avea să fie martor, nu s-a pierdut cu firea, ci le-a povestit tuturor, cu lux de amănunte, tot ceea ce a văzut, simțit și trăit. Înainte de a povesti minunea, doar două cuvinte mai spunem despre celălalt nume al lui – Dochiarul. Titulatura aceasta explică, de fapt, cum a ajuns să fie martorul minunii Icoanei Maicii Domnului Eleovrýtissa.
În limba greacă, denumirea de „dochiar” provine de la ascultarea de dohiar (chelar), pe care a îndeplinit-o și Cuviosul Ghenadie, ascultare care există până în zilele noastre. „Dohio” în limba greacă însemnând „recipient, vas”, așadar dochiarul era supraveghetorul magaziilor și al beciurilor mănăstirii. A nu se confunda, deci, cu dichiul sau iconomul, adică monahul care se ocupă cu partea economic-administrativă, ținând evidența veniturilor și cheltuielilor în administraţia unei mănăstiri. El are grijă de bunul mers al mănăstirii fiind, în ceea ce privește responsabilitatea, al doilea după stareț.
Despre această ascultare a sa citim, de asemenea, și în Acatistul închinat Icoanei Eleovrýtissa: „Cuviosul Ghenadie, cel ce se afla în slujba de chelar, foarte s-a minunat de purtarea ta de grijă pentru cei care se nevoiau în mănăstirea Vatoped, iar noi de mângâierea rugăciunilor tale bucurându-ne cântăm ție cu bucurie: Bucură-te, bucuria neașteptată a Cuviosului Ghenadie; Bucură-te, apărătoarea cea tare a celor necăjiți; Bucură-te, acoperământul milostivirii oamenilor […]”.
Uleiul curgea din chiupuri și ajungea până la ușă
După tradiția Sfintei Mari Mănăstiri Vatoped din Muntele Athos, se povesteşte că într-o vreme dificilă, obștea trecea o perioadă de mare lipsă a uleiului. Cuviosul Ghenadie era cel care avea în grijă păstrarea şi administrarea uleiului din magazia mănăstirii. Mai exact, el trebuia să „drămuiască” uleiul de măsline astfel încât acesta să ajungă și părinților din bucătărie, și celor care aveau grijă de candelele Bisericii până în următorul an, când aveau să culeagă măslinele și să stoarcă din ele uleiul.
Într-o zi, bucătarul mănăstirii s-a plâns egumenului, spunându-i că Ghenadie nu oferă bucătăriei suficient ulei pentru pregătirea mâncării, gândindu-se că trec printr-o perioadă de restriște. Drept urmare, egumenul i-a poruncit Părintelui Ghenadie să dea ulei fraţilor ca şi mai înainte, nădăjduind în milostivirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Într-o zi, mergând Cuviosul Ghenadie la ascultarea sa, de îndată ce a intrat în cămara în care se păstra uleiul, a văzut uleiul curgând din chiupuri şi ajungând până la ușa încăperii. Pentru cei care nu știu, chiupul, din turcescul „küp” este un vas de lut ars, de mare capacitate, în formă de amforă, întrebuințat pentru păstrarea untdelemnului, a murăturilor sau a altor alimente și lichide.
Din acea clipă, pentru că Icoana Maicii Domnului care se afla în cămară a început să răspândească bună-mireasmă pretutindeni, părinții mănăstirii au numit-o pe ea Dochiarítissa, Eleovrytissa sau, pe limba noastră, Izvorâtoarea de ulei. Această Icoana minunată a Maicii Domnului este relativ mică (28 x 22 centimetri), pictată pe lemn şi datează din secolul al XIV-lea. Vegheată de o candelă mereu aprinsă, Icoana se păstreză de secole în cămara de untdelemn a Mănăstirii Vatopedi din Sfântul Munte Athos. Un dreptcredincios mirean, având evlavie la această Icoană, a împodobit-o cu o „broderie” realizată din argint, cu mare atenție și pricepere, astfel Icoana devenind mai frumoasă și mai luminoasă prin acest mare și frumos dar.
În ziua prăznuirii ei, în vinerea din Săptămâna Luminată, Sfânta Icoană este adusă în Biserica mare a mănăstirii (katolikon) şi aşezată acolo spre închinare cu mare cinste. Pomenirea Sfântului Ghenadie Vatopedinul se face de asemenea, în Vinerea din Săptămâna Luminată, dar și pe 17 noiembrie, în fiecare an. Slujba în cinste Sfântului a fost compusă de imnograful grec Harálampos Mpoúsias.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
