O singură lege, cea a dragostei

Dacă legea gravitaţiei ne ţine cu picioarele pe pământ, dragostea, singura lege divină, ne ţine aproape de cer. Între aceste două coordonate, pământ şi cer, adică efemer şi veşnicie, ne mişcăm cu toţii, având libertatea de a ne orienta pe direcţia unui punct de referinţă sau al celuilalt. Niciun om nu se va putea situa la distanţă egală faţă de cele două ­coordonate, fiind diametral opuse. Fie se va lăsa în atracţia pământului, spre dobândirea celor materiale şi bucuria de a le fi obţinut, fie se va deplasa ascendent, aspirând la îmbogăţirea cu cele spirituale şi desfătarea cu bunătăţi duhovniceşti. Nu este cale de mijloc, deşi unii încă o caută, în timp ce alţii chiar cred că pot amesteca cele lumeşti cu cele cereşti.

Pandemia pe care o traversăm ne confirmă aceasta, arătându-ne cât de uşor se poate ajunge la ură în numele dreptăţii, câtă înverşunare se revarsă pentru apărarea drepturilor morale, cum devine activismul un mod de viaţă al celor care se bat cu pumnul în piept că le pasă de lumea asta, cum se dezlănţuie zelul civic când e vorba de libertate, deşi înţelesul ei este complet diferit de cel creştin. Pe scurt, vedem cum raţiunea înceţoşată uită de legea lui Dumnezeu, singura şi după care ar trebui să ne conducem viaţa, dragostea. Fericitul Augustin spune că, pentru ca noi să trăim în iubire, Dumnezeu nu dă porunci, ci lansează cu blândeţe îndemnul: „Iubeşte şi fă ce vrei”, iar cine iubeşte pe Dumnezeu şi pe semeni nu mai poate greşi. Iată cât de liber este omul!

În ciuda oricăror lipsuri şi constrângeri, întotdeauna avem libertatea, adevărata libertate, independent de condiţiile socio-politico-economice, de a purta lumina credinţei în sufletul nostru, de a alege veşnicia, şi nu efemerul. Sfântul Apostol Pavel ne întăreşte în această opţiune: „Cine ne-ar putea despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? (Romani, Cap. 8, 35)”. Şi tot el confirmă adevărata libertate: „Pentru că n-aţi primit iarăşi un duh al robiei, spre temere, ci aţi primit Duhul înfierii, prin care strigăm: Avva! Părinte!” (Romani, Cap. 8, 15).

Sfinţii Părinţi ne învaţă că cine Îl ţine pe Iisus Hristos în inima sa, Cel care S-a jertfit pe cruce din dragoste faţă de oameni, stă departe de zgomotul lumii, oricâte lucruri revoltătoare i s-ar părea că se întâmplă. Şi nu pentru că ar fi indiferent, ci pentru că a experimentat iubirea şi a înţeles ce înseamnă. Şi, apoi, să nu uităm că toate se petrec cu îngăduinţa Creatorului cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute, cum mărturisim în Simbolul credinţei. „Iubirea lui Dumnezeu ţâşneşte de pretutindeni, din toate lucrurile şi împrejurările, arătându-se în toate felurile”, spune părintele Dumitru Stăniloae. Atunci, de ce n-am vedea în orice situaţie, de criză sau nu, o ocazie, încă una, oferită de Dumnezeu din iubire faţă de noi, pentru a exersa dragostea, a învăţa să o extindem şi contextualiza permanent?!

Elena Gabriela Zamora

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
115
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Matei 4, 1–11)

Next Post

Viețile Sfinților – ianuarie, ziua 8

Related Posts