O ungere binecuvântată și o trădare premeditată

Mântuitorul Hristos a­junge din nou la Sfintele Pătimiri! Păcatele noastre Îi vor așeza ia­răși cununi de spini pe cinstitu-I creștet; ne­chibzuința oamenilor Îl va amărî mai mult decât oțetul și fierea; nepăsarea și îngâmfarea lumii Îl vor despuia de haine, lăsându-L gol și înfrigurat; veninul din noi Îi va vărsa sângele; orbirea duhovnicească și reaua credință a lumii Îl vor țintui pe Cruce. Ne întristăm, ba chiar plângem, retrăind cu Domnul toate aceste înfricoșate fapte. Însă, oricât ar părea de paradoxal, parcurgând zbuciumatele zile ale Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru, undeva acolo în ființa noastră ar trebui să ne și bucurăm. Să plângem moartea Domnului, dar să ne veselim duhovnicește, căci moartea Răscumpărătorului poar­tă în ea nemurirea noastră.

Dar până a primi mântuitoarea veste, până a spinteca bezna nopții păcatului cu luminata biruință asupra morții prin moartea și Învierea Domnului, ne stau în față încă vreo câteva zile, în care să medităm profund la cele ce se vor întâmpla: El, Hristos, Domnul istoriei întregii umanități, va păși cu iubire și cu nepământeană dragoste către Golgota, ca să ne deschidă nouă calea către o altă istorie, cea a lui Dumnezeu – Veșnicia. A început, așadar, Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, cea mai intensă perioadă liturgică a anului bisericesc, când Biserica îi pregătește pe credincioși să trăiască din toată ființa fiecare moment al drumului către Golgota al Marelui Răstignit, încercând să se apropie de Cel ce a pătimit pentru noi.

În Sfânta și Marea Miercuri din Săptămâna Pătimirilor Domnului se face pomenire de femeia cea păcătoasă, care, înainte de Paștile iudaic, a recurs la un gest pentru mulți de neînțeles, chiar scandalos, turnând peste creștetul lui Iisus un vas plin cu mir de mare preț, în timpul cinei din casa lui Simeon Leprosul. În cadrul slujbelor aceleiași zile se amintește această ungere cât și de sfatul mai-marilor poporului iudeu ca să-L prindă pe Domnul, dar și de Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece Apostoli, care L-a vândut pe Hristos pentru 30 de arginţi. De aceea Sfinții Părinți au rânduit ca miercurea să fie zi de post pe întreg parcursul anului bisericesc. Renunţând la mâncărurile de dulce din toate miercurile de peste an, Îi arătăm Preabunului nostru Răscumpărător că ne desolidarizăm de „vânzătorul” şi că iubim mai mult hrana duhovnicească, părtăşia cu Dumnezeu, în defavoarea bunurilor efemere şi fragile oferite de plăcerile acestei lumi, simbolizate, în cazul de faţă, prin mâncărurile de dulce.

Cele două fapte pomenite de Evanghelia citită la Liturghia Darurilor din Sfânta și Marea Miercuri, diametral opuse, ne îndeamnă să medităm la semnificațiile tainice cuprinse în ele, lămuritoare, de altfel, ale comportamentului nostru față de Mântuitorul Hristos. Cea dintâi, a femeii păcătoase, care, recunoscându-și starea de păcat și dorind să fie iertată, nu a luat în calcul prețul destul de mare, pentru unii, al mirului vărsat pe creștetul Domnului. Cealaltă faptă, trădarea lui Iuda, vânzătorul, arată gravitatea acesteia, căci ucenicul căzut a pus preț pe „Mirul cel neprețuit”, Fiul lui Dumnezeu. Păcătoasa a dat bani ca să cumpere mirul, Iuda, în schimb, a primit bani ca să-L vândă pe Domnul; femeia L-a cinstit pe ­Iisus, pe când vânzătorul L-a trădat. Femeia a udat cu lacrimi picioarele Mântuitorului, sărutându-le apoi, iar Iuda, tot cu o sărutare, vicleană însă, a pecetluit trădarea.

Cele două fapte, susținute de două stări interioare opuse, sunt evidențiate și de cântările Deniei de marți seara – de fapt, Utrenia Marii Miercuri: „Păcătoasa a venit la Tine, vărsând mir cu lacrimi pe picioarele Tale, iubitorule de oameni, și s-a vindecat cu porunca Ta de mirosul greu al răutăților: iar ucenicul cel nemulțumitor, suflând împotriva Harului Tău. L-a lepădat pe el și s-a amestecat cu noroiul, vânzându-Te pentru dragostea banilor. Slavă, Hristoase, milostivirii Tale!” (Utrenia din Sfânta și Marea Miercuri, sedelna de după prima Catismă, Triod, București, 1986).

Părinții Bisericii au lămurit importanța ungerii din Miercurea Mare și Sfântă, deoarece ea prefigurează moartea și îngroparea Domnului: conform ritualului înmormântării la iudei, ungerea trupului cu aromate reprezenta un moment însemnat. Păcătoasa amintită în a treia zi din Săptămâna Pătimirilor Domnului, prin gestul ei, anticipează și lucrarea femeilor purtătoare de mir din dimineața Învierii. Mirul de mare preț, ca simbol al înmormântării cu trupul a Domnului, a devenit în Biserică Sfântul şi Marele Mir, folosit pentru sfințirea Sfintei Mese dintr-o Biserică nou zidită, închipuind Mormântul unde Mântuitorul a fost pus și de unde a treia zi a înviat. Sfântul Mir se utilizează și la sfințirea Antimisului, care simbolizează punerea în mormânt a Marelui Răstignit, dar și la Taina Mirungerii, ce urmează îndată după Botez, arătând astfel că cel ce a primit botezul cu apă și Duh Sfânt devine părtaș la taina Morții și Învierii Domnului.

În concluzie, Biserica ne îndeamnă să urmăm pilda femeii păcătoase în fapta sa de a arăta prețuire și recunoștință Domnului. Totodată, Denia de Marți seara (Sfânta și Marea Miercuri) ne învață să ne ferim de trădarea Domnului, căci fiecare păcat săvârșit ne îndepărtează de Evanghelia Lui, făcân­du-ne „robi ai vrăjmașului”, precum Iuda, vânzătorul.

Cugetând cu sinceritate la toate acestea, să parcurgem vremea rămasă până la Sfintele Paști cu pocă­ința sinceră a femeii păcătoase, purtând în inimă dragostea și recunoș­tința ei față de Mântuitorul, însoțin­du-L pe drumul Golgotei, stându-I aproape în clipele înfricoşătoare ale Sfintelor Sale Pătimiri și, apoi, priveghind lângă mormântul de viață dătător, fi-vom răsplătiți ca martori ai Sfintei Sale Învieri.

Arhim. Mihail Daniliuc

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
239
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Matei 26, 6–16)

Next Post

Viețile Sfinților – aprilie, ziua 20

Related Posts