Evanghelia zilei (Matei 26, 6–16)

Ungerea cu mir și trădarea Mântuitorului

„În vremea aceea, fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, s-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preț, și l-a turnat pe capul Lui pe când ședea la masă. Și văzând Ucenicii, s-au mâniat și au zis: De ce risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceți supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea față de Mine. Căci pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna; că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce-a făcut ea, spre pomenirea ei. Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, a zis: Ce voiți să-mi dați, și eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginți. Și, de atunci, căuta un prilej ca să-L dea în mâinile lor.”


Rațiunea jertfirii lui Hristos

Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului și despre arătarea Lui nouă, prin trup, Cap. IV, XXII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 15, pp. 117-118

„Nu se potrivea nici să fugă de moartea pricinuită Lui de alții. Ci I se cuvenea mai degrabă să o caute, pentru a o desființa. De aceea, pe drept cuvânt, nici nu a părăsit trupul prin El Însuși, nici nu s-a pus la adăpost de uneltirea iudeilor. Iar aceasta nu arată o slăbiciune a Cuvântului, ci mai mult Îl face cunoscut ca Mântuitorul și ca Viața, așteptând moartea spre desființa­rea ei și grăbindu-Se să sufere moartea pricinuită Lui pentru mântuirea tuturor. Altfel spus, Mântuitorul nu a venit ca să sufere moartea Lui, ci pe cea a oamenilor. De aceea nu a depus trupul printr-o moarte a Lui, căci nu era supus acesteia, odată ce era Viața, ci a primit-o pe cea de la oameni ca să o desființeze și pe aceasta, cu desăvârșire, când a venit în trupul Său. Apoi și din aceasta poate vedea cineva temeiul pentru care trupul Domnului a avut un astfel de sfârșit. Domnul Se gândea în primul rând la învierea pe care avea să o pricinuiască trupului. Iar trupul Său trecut prin moarte era semnul de biruință (trofeul) pe care trebuia să-l arate tuturor, ca să-i încredințeze pe toți de desființarea stricăciunii produse de El și de nestricăciunea trupurilor adusă pentru viitor, datorită faptului că trupul Lui a păstrat-o ca arvună și ca dovada viitoarei învieri a tuturor. Dacă deci trupul Lui s-ar fi îmbolnăvit și Cuvântul S-ar fi despărțit de el în fața tuturor, ar fi fost un lucru necuvenit ca Cel ce era tămăduitorul bolilor altora să treacă cu vederea istovirea prin boli a trupului Său. Și cum s-ar fi crezut că poate alunga bolile altora, dacă templul Său ar fi fost plin de slăbiciune? Căci sau s-ar fi râs de El ca de unul ce nu putea alunga boala, sau, putând-o și nefăcând-o, ar fi fost socotit ca neiubitor de oameni față de alții.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
63
Shares
Previous Post

Acum se discerne

Next Post

O ungere binecuvântată și o trădare premeditată

Related Posts