Preot Ioan Istrati
Dacă privim, preț de o clipă, dincolo de zornăiala tâmpă a ceea ce a mai rămas din noi ca sărbători ale lui Dumnezeu, vedem că o constantă a vieții Mântuitorului Iisus Hristos a fost suferința și prigoana lumii.
Purtat în pântece în taină, El, Comoara cea mai de preț a veșniciei.
Născut din Maica Fecioară pe ascuns, de frica justițiarilor Torei moarte.
Respins de lumea hâdă până și în clipa când S-a născut.
Adormit pe paie, încălzit la sânul cel preacurat într-o peșteră rece, lângă niște măgăruși și oi.
Smuls din leagănul iubirii de frica morții cumplitul călău Irod.
Zdruncinat pe un asin prin pustia Egiptului, străin în țară străină.
În frig, în nopțile geroase de lângă Sinai.
Pribeag prin cetăți idolatre. Reîntors în Nazaret printre străini.
Respins de cetățile în care intra. Prigonit de farisei vicleni și de cărturari ipocriți.
Ridicând din moarte oamenii și urmat de mii, dar permanent umilit de niște nemernici.
Alungat din sinagogi, batjocorit de rabini, trădat de Ucenici, lăsat singur în Ghetsimani.
Singur la Pilat, singur la Irod, singur pe Cruce, umilit de un tâlhar, ridiculizat de hienele care nu puteau răbda rănile morții Lui. Mergând spre Emmaus, singurul străin din Ierusalim, care nu știe de Iisus. Ascultă pe Cleopa, cum îi povestea despre Cruce și Moartea Lui. Noroc că e întuneric și bieții Ucenici nu văd lacrimile Celui ce a zidit cerurile. Nu văd cum rănile de pe mâinile Lui se deschid de durerea de a tăcea și asculta cum ei nu înțeleg Jertfa Lui.
Și minunea Învierii, pe care cei mai mulți dintre oameni nu o înțeleg, nu o doresc, nu o simt.
O viață de suferință pentru Creatorul lumii. Și toate pentru că ne-a iubit atât de infinit, încât a coborât la iadul nostru, ca să ne ridice la Raiul cel pierdut.
O viață de suferință pentru iubire.
