Preot Savatie Baștovoi
Cuvintele tîlharului de pe Cruce: “pomenește-mă cînd vei veni întru Împărăția Ta” trebuie puse în fața strigătelor mulțimii: “Răstignește-L! Răstignește-L!” Acest amănunt din Evanghelii este unul foarte important și ilustrează concepția greșită pe care o avem despre răutatea omenească.
Cine sînt adevărații ucigași ai lui Hristos? Fariseii? Preoții? Desigur. Doar că puterea lor legală nu le permitea să-și înfăptuiască planul ucigaș. Pilat a respins acuzațiilor lor de hulă ca fiind insuficiente pentru a condamna la moarte un om, după legea romană. Atunci mai marii iudeilor au recurs la un vicleșug, ei au instigat mulțimea să ceară condamnarea. Dorința mulțimii a fost hotărîtoare în cazul condamnării lui Hristos. Însuși Pilat s-a spălat pe mîini zicînd: nevinovat sînt de sîngele Dreptului Acesta. Iar mulțimea a strigat: sîngele Lui asupra noastră și a copiilor noștri.
Iată că adevărații ucigași sînt oamenii normali. Acel soi de om care, luat fiecare în parte, e “un om de treabă”. Acești “oameni de treabă” au făcut posibile crimele comunismului și fascismului. Iar după ce dau la moarte milioane de oameni, acești oameni normali lucrează la uzină, la școală, la brutărie. Pînă vine o nouă șleahtă de psihopați criminali și activează criminalul care dormea în oamenii normali, de treabă.
Drama oamenilor “normali” este că ei nu realizează că sînt făptașii unei crime, distribuind vinovăția pe anonimatul mulțimii. De aceea ei niciodată nu au remușcări, nu se pocăiesc. Spre deosebire de tîlharul clasic și banal care își cunoaște păcatele și de aceea se roagă: “Pomenește-mă, Doamne, întru Împărăția Ta!”