Ochiul pizmaş

Deochiul – lucrarea diavolului

Atunci când o persoană invidioasă vede ceva bun la alta, ea va suferi. În cazul diavolului se întâmplă acelaşi lucru. Diavolul si invidioşii îi pizmuiesc pe ceilalţi, care fac binele. Aceasta este caracteristica lor comună. Diavolul o exploatează din plin. Se foloseşte de ea pentru a-şi extinde răutatea si la alţii. Cu alte cuvinte, o privire pizmaşă devine un comportament sau o călăuză prin care se răspândeşte otrava diavolului. „Deochiul – zice Sfântul Vasile cel Mare – este o acţiune a diavolului săvârşită de oamenii pizmaşi.” Într-o rugăciune a Sfântului Vasile se cere: „… risipeşte orice lucrare a diavolului, orice atac drăcesc” (Rugăciune a Sfântului Vasile cel Mare împotriva deochiului). Aceasta înseamnă că ochiul pizmaş NU este, de exemplu, o banală durere de cap, o ameţeală obişnuită sau altceva. Hotărât, este ceva TERIBIL, ceva îngrozitor, ceva de nesuferit, ceva DRĂCESC. Martori oculari relatează că un sătean avea un cal frumos. O persoană invidioasă, uitându-se la el, a zis: „Ce cal frumos!”, iar animalul a căzut mort chiar atunci. Este cu siguranţă o acţiune a diavolului.

Povestea de mai sus scoate în evidenţă faptul că numai cei plini de răutate au acest deochi în ei: „Risipiţi orice otravă a oamenilor stricaţi si pizmăreţi” (din Rugăciunea împotriva pizmei).

Pe cine vatămă „deochiul”?

Evident, fiindcă deochiul este o acţiune a diavolului, el poate vătăma pe oricine care este lipsit de apărare, care nu este înzestrat cu armele necesare înfruntării

diavolului si a meşteşugirilor sale: rugăciunea, postul, spovedania si dumnezeiasca Împărtăşanie. Iată de ce:

• Sfinţii nu sunt vătămaţi.

• Preoţii, de asemenea, nu sunt vătămaţi (din pricina Preoției).

• Nu sunt vătămaţi nici credincioşii care iau parte la viaţa liturgică a Bisericii.

Izgonirea „deochiului” – rugăciunea

Dat fiind faptul că deochiul este o acţiune a diavolului, este trebuinţă de o rugăciune specială pentru a-l exorciza. Biserica Ortodoxă a stabilit o rugăciune deosebită împotriva deochiului, prin care diavolul este alungat. Rugăciunea este citită numai de către preot.

Tentative păcătoase de exorcizare

Să presupunem că aţi fost afectaţi de deochi și, în loc să vă duceţi la un preot, vă duceţi la o femeie „specializată” în astfel de cazuri. Dacă faceţi aceasta, atât voi, cât si femeia săvârşiţi un păcat. Păcătuiţi prin aceea că dispreţuiți pe slujitorul numit de Dumnezeu (preotul), mergând și bătând la ușa unui străin, iar femeia aceea subminează poziţia preotului. Pentru a fi mai clar:

Laicii, ca unii care nu sunt hirotoniţi, nu au dreptul să facă semnul crucii asupra altor oameni într-un mod sacramental. De ce nu-ţi faci singur semnul crucii? De unde această sfinţenie în mâinile acestor oameni? Deoarece nu sunt preoţi, este evident că nu pot săvârşi nici o Taină, cum ar fi de pildă, Taina Mirungerii. Cu toate acestea, unele femei îndrăznesc să facă aceasta. Îşi „sfinţesc” singure puţin ulei şi-şi fac semnul crucii cu el! V-aţi întrebat vreodată de ce nu folosesc ulei dintr-o candelă? În ritualurile lor, acestea amestecă cuvinte bisericeşti cu altele, din altă parte (adică de la diavolul). Oare rugăciunile Bisericii au nevoie de o întărire venită de la cele ale diavolului? În final, care cuvinte vor da roade? Cele ale Bisericii sau cele ale diavolului? Oare Domnul va da vreo atenţie rugăciunilor spurcate? Și să nu spui: „Dar de îndată ce femeia m-a exorcizat, m-am simţit din nou bine”.

• Poate fi pe fond psihologic.

• Poate să fi fost diavolul acela care te-a făcut bine.

Un prilej de luare aminte

Pe 2 martie 1998, un oarecare domn din Patras, Grecia, mi-a spus despre ceea ce i s-a întâmplat cu cincisprezece ani în urmă. Pe scurt: De la vârsta de 14 ani, familia lui îl ducea periodic pentru a fi exorcizat. Dar acesta era doar un pretext de care diavolul voia să se folosească. El a început să aibă puterea deochiului. Celor pe care-i admira (adică pe care îi deochea – n. tr.) li se întâmpla câte ceva rău. Putea, de exemplu, să se uite la o femeie care mergea pe stradă, iar aceasta să se împiedice sau să-şi scrântească piciorul.

În Joia Mare din anul 1983, el a participat la Denia Patimilor din seara respectivă la biserica Sfântului Spiridon, în Aigaleo. Deodată, în momentul cel mai important al Slujbei, s-a simţit rău. Mintea i s-a înceţoşat cu totul. Comunitatea a început să se clatine în faţa ochilor lui. În acelaşi timp, l-a cuprins o transpiraţie rece. Nemaiputând sta în picioare, a ieşit afară. O femeie – cea care adesea îl „exorciza” – s-a luat după el. Apropiindu-se de el, l-a întrebat ce s-a întâmplat. A început apoi să-l „exorcizeze” din nou, zicând nişte „rugăciuni” ciudate, care nu erau decât invocaţii către draci. În clipa aceea, acest domn a observat ceva care l-a şocat profund. Faţa femeii se schimbase. Înfăţişarea-i devenise atât de oribilă, încât nici nu te puteai uita la ea. În acelaşi timp, pe faţa ei a apărut o strâmbătură ciudată. Gura îi semăna mai mult cu un bot de fiară sălbatică. Din poalele rochiei a scos un farmec pentru noroc. „Ia asta – îi spuse acestuia. Poartă-l si nimic nu te va vătăma”. El „şi-a revenit…” cu ajutorul invocaţiilor ei satanice (adică cu ajutorul diavolului).

După această experienţă de neuitat, omul n-a mai pierdut mult timp si s-a dus direct la spovedanie. Şi-a recăpătat pacea sufletului și, ceea ce-i mai important, a

încetat să-i mai deoache pe oameni.

Sursa: Înfruntând diavolul și vrăjitoria – Editura Egumenița, 2004.

Total
55
Shares
Previous Post

Sfântul Procopie l‑a luat pe calul său…

Next Post

Dacă nu ai un bătrân, să-l cumperi…

Related Posts