– Gheronda, spuneţi-ne ceva despre cum ne ocrotește Maica Domnului.
– Să vă povestesc o întâmplare care s-a petrecut în Rusia. Două mănăstiri vecine dintr-o regiune a Rusiei erau despărţite de o linie de cale ferată. Odată, la hramul uneia dintre mănăstiri au venit și monahii de la cealaltă mănăstire, care s-au îmbătat la masa de hram.
Întorcându-se la mănăstirea lor, monahilor li s-a făcut somn. Așa că s-au culcat între liniile de cale ferată și, beţi fiind, au adormit îndată. Atunci Maica Domnului s-a arătat șefului de gară și i-a spus: „Pe porcușorii mei îi va tăia trenul”. „Ce înseamnă asta?”, se întrebă acela. „Ce porcușori va tăia trenul?”. Însă Maica Domnul i s-a arătat a doua oară și i-a spus la fel: „Pe porcușorii mei îi va tăia trenul”. „Bre, ce porcușori?”, se tot întreba șeful de gară. Credea că este vreo turmă de porci printre șinele de cale ferată. A mers să vadă ce este și i-a găsit pe acei monahi dormind. A apucat să-i trezească înainte de a trece trenul, care i-ar fi omorât. Vedeţi, Maica Domnului, ca o Mamă bună, îi ocrotește și poartă de grijă și de copiii ei cei neastâmpăraţi.
Extras din Despre rugăciune – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.