Doi prieteni discutau odată despre credinţă.
Unul dintre ei zise celuilalt:
– Ce credinţă ai tu, prietene?
Acela a răspuns, zicând:
– Niciuna, în privinţa aceasta sunt ca o coală de hârtie albă.
Cel dintâi, care era un om foarte evlavios, îl sfătui astfel:
– Bagă de seamă, prietene, ca nu cumva să scrie diavolul numele pe ea.
Aceste cuvinte au zguduit adânc sufletul prietenului. Din clipa aceea o rază din harul lui Dumnezeu i-a străbatut sufletul şi a început să se ocupe tot mai mult de credinţă până ce ajunse să se roage, aşa, cum mama lui îl învăţase în copilărie.
