Fiind chipul lui Dumnezeu, omul râvnește după Dumnezeu și aleargă cu dor să se înalțe spre Acesta.
Prin rugăciune și prin înălțarea de cântări, omul se umple de desfătare. Duhul lui se bucură și inima lui tresaltă.
Cu cât se roagă mai mult, cu atât sufletul lui se golește de poftele lumești și se umple de bunurile cerești.
Și cu cât se depărtează de plăcerile pământești ale vieții, cu atât mai mult se desfată de fericirea cerească.
Încercarea și experiența voastră confirmă adevărul acesta.
Dumnezeu iubește acele rugăciuni care I se aduc în modul cuvenit, adică cu sentimentul neputinței și nevredniciei noastre.
Pentru ca să existe însă un asemenea sentiment, se cere lepădarea desăvârșită de răul din noi și supunerea față de poruncile lui Dumnezeu, se cere smerenie și lucrare duhovnicească neîncetată.
