Omul seamănă cu pământul. Îl curățești, îl sapi, spui „Slavă Ție, Dumnezeule!” și după puțin timp se umple din nou cu buruieni. La fel este și omul. Are ispite până ce moare. De aceea este nevoie de silirea firii neîncetată și de păzirea simțurilor neștirbită.
Omul și pământul
Related Posts
Arta ca monument al despărțirii omului de Dumnezeu (II)
Arhim. Savatie Baștovoi Atunci când Dumnezeu a fost scos din universul spiritual al omului s-a produs o catastrofă firească,…
Dumnezeu înmulţeşte mereu, neobosit, darurile mici ale iubitorilor de Hristos şi le transformă în întreguri
Preot Ioan Istrati De multe ori m-am întrebat cum este posibil ca, în această lume a materiei stăpânitoare,…
O pildă despre înfrânare în viaţa de familie
O tânără soție a rămas însărcinată la scurtă vreme după ce s-a măritat. Deoarece soțul ei citise că…