Omul seamănă cu pământul. Îl curățești, îl sapi, spui „Slavă Ție, Dumnezeule!” și după puțin timp se umple din nou cu buruieni. La fel este și omul. Are ispite până ce moare. De aceea este nevoie de silirea firii neîncetată și de păzirea simțurilor neștirbită.
Omul și pământul
Related Posts
Preotul rămâne “răul” necesar pentru a uni cerul cu pământul
Preot Alexandru Lungu Sub hainele negre și veşmintele care par uneori mult prea scumpe pentru ochiul antrenat doar…
De ce Sfinții Cosma și Damian sunt numiți „doctori fără de arginți”?
Primele rugăciuni creștine rămase de la Sfinții Apostoli și folosite în cultul liturgic încă din primul secol vorbesc…
De ce dragoste și nu mândrie? De ce dragoste și nu desfrânare?
Duminica a 5-a din Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca) Călătoria noastră spre marele praznic al Învierii Domnului se…