Omul seamănă cu pământul. Îl curățești, îl sapi, spui „Slavă Ție, Dumnezeule!” și după puțin timp se umple din nou cu buruieni. La fel este și omul. Are ispite până ce moare. De aceea este nevoie de silirea firii neîncetată și de păzirea simțurilor neștirbită.
Omul și pământul
Related Posts
Călugărul, darul lui Dumnezeu
Arhimandrit Melchisedec Velnic „De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede” (Marcu XXIII, 9) și „fără…
Pe marea vieții
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul Lipsit de fapta bună Se trece viaţa mea, Ca noaptea fără lună Şi fără…
„Intri aievea într-un alt spațiu, înțesat de har”
După ce a parcurs și a explorat în profunzime tainele muzicii apusene, fiind preocupat cu precădere de muzica…