Urâţi cu adevărat lui Dumnezeu şi oamenilor sunt clevetitorul şi şoptitorul, că una le este amândurora lucrarea, care duce la calea pierzării, iar viaţa împreună cu dânşii otrăvită şi spurcată se face. Deci, să nu răbdăm un nărav ca acesta, ca să nu cădem în robia vrăjmaşului, că porunceşte Legea: „Să nu primeşti cuvânt deşert şi să nu şezi cu martori nedrepţi, că răugrăitorul urât este.”
Iar înţeleptul Solomon a zis: „Pe şoptitor şi pe cel cu două vorbiri se cade a-i blestema, că pe mulţi ce vieţuiră cu dânşii i-au pierdut”. Şi iarăşi: „Limba nebunatică pe mulţi i-a întărâtat şi cei ce o ascultă pe ea, nu-şi vor afla odihnă.” Şi iarăşi: „Rana de limbă sfărâmă oasele, că este cumplită moartea din ea.”. Iar Proorocul Avacum zice: „Oamenii cei de pace ai tăi au pus cursă sub tine.”. Iar Ieremia a zis: „Săgeată care răneşte limba lor”. Iar David, vrând să ne îndrepteze de la învrăjbire, învăţându-ne zice: „Opreşte-ţi limba ta de la rău şi buzele tale de la minciună, ca să nu grăiască vicleşug.” Ştiind însă răutatea cea de voie, mai zice: „Groapă deschisă, grumazul lor; cu limbile lor vicleneau. Judecă-i pe ei, Dumnezeule, că otravă de aspidă este sub buzele lor, că asupra mea şopteau toţi vrăjmaşii mei şi cugetau cele rele mie, cuvânt călcător de lege au pus asupra mea. Dar să se îmbrace întru ruşine cei ce mă clevetesc pe mine şi ca şi cu un veşmânt să se înveselească cu ruşinea lor”. Şi se roagă, zicând: „Doamne, izbăveşte sufletul meu de buzele nedrepte şi de limba vicleană şi de cele ascunse ale mele curățește-mă și de cele străine iartă pe robul tău, ca fără de prihană să fiu.”. Iar la Proverbe, sfătuind, zice: „Omul sprinten la vorbă cade în rele”. Și iarăşi: „Moartea și viaţa stau în puterea limbii şi cei ce o stăpânesc pe ea îi vor mânca rodurile ei. Şi de se socoteşte cineva între voi că este credincios şi nu-şi stăpâneşte limba sa, ci îşi amăgeşte inima sa, deşartă este credinţa acestuia.” Și mai zice aceasta: „Iată un foc mic şi câtă materie arde”! Așa și limba, ea este sălăşluită între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul şi aruncă în foc tot drumul vieţii, când e aprinsă de flăcările gheenei.
Să fugim dar, fraţilor, de clevetire ca Domnul nostru, iubitorul de oameni, să nu ne lipsească pe noi de moştenire, ci să ne izbăvească de gheena focului. Că şoptind şarpele, a izgonit pe Eva din moştenire. Tot despre clevetire un înţelept a zis: „Fericit este cel ce nu alunecă cu limba.” Şi iarăşi: „Fericit este cel ce se ascunde dinaintea limbii, ca alunecarea mai iertată este la trup, decât de la limbă.”. Iar Pavel a zis: „Au, oare, sunt între voi invidii, vrajbă, mânie, clevetire, şoptiri, mândrie şi celelalte?”. Iar Domnul a zis: „Omul cel bun, din comoara cea bună a inimii sale, scoate cele bune, iar omul cel rău, din comoara cea rea a inimii sale, scoate cele rele”. Că din prisosinţa inimii grăieşte gura. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea și în vecii vecilor! Amin.
Extras din Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, via http://doxologia.ro.
