Evanghelia de astăzi mi-a amintit de un principiu de care se face uz adeseori în armată – „ordinul se execută, nu se discută!”
Un ofițer roman – deci, păgân și cotropitor al Țării Sfinte – Îi adresează Domnului Hristos o rugăminte de o generozitate uimitoare: Îi cere să-i vindece sluga bolnavă!
Surprins, parcă, și Iisus de o asemenea cerere venită din partea unui străin – mai cu seamă că era și militar de rang înalt −, îi spune că va veni la el și îi va îndeplini rugămintea. Răspunsul sutașului, însă, este unul fabulos − simplu și milităresc – ceea ce Îl determină pe Domnul să-i facă acestui roman, poate, cel mai frumos compliment din toată Evanghelia: „Adevărat grăiesc vouă: la nimeni în Israel nu am găsit atâta credință!”
De ce, oare, a fost atât de impresionat Domnul de credința sutașului?
– Pentru că păgânul acesta credea cu toată convingerea că Domnul îi poate tămădui slujitorul și uită, pentru câteva clipe, de propria-i credință și de raporturile sale cu Țara Sfântă;
– Pentru că dovedește o generozitate absolut surprinzătoare la un ofițer roman, câtă vreme „se roagă” pentru o slugă;
– Pentru că, deși are curaj să ceară minunea, se sperie teribil când aude că Domnul intenționează să-i fie oaspete, căci se considera nevrednic de o asemenea cinste;
– Pentru că dovedește o credință pe cât de puternică, pe atât de simplă – ca o procedură militară; pe principiul: ordinul se execută, nu se discută − „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci zi numai cu cuvântul și se va vindeca sluga mea! Că și eu sunt om sub stăpânirea altora și am sub mine ostași, și-i spun acestuia: Du-te, și se duce; și celuilalt: Vino, și vine; și slugii mele: Fă aceasta, și face!”
Pentru aceste virtuți Domnul i-a tămăduit pe loc slujitorul și, pe deasupra, l-a și lăudat ca pe nimeni altul!
„Citim la Pateric că unui creștin, mergând la Avva Sisoie în pustie, i-a murit băiețelul pe cale. Având credință nestrămutată în Dumnezeu însă, omul și-a continuat drumul, deplin încredințat că Sfântul face minuni.
Intrând deci, a căzut la pământ, ținându-și fiul la sân, ca să facă metanie și să fie binecuvântați amândoi de avva. Iar după ce i-a binecuvântat acela, sculându-se tatăl, a lăsat copilul jos, la picioarele bătrânului, și a ieșit. Atunci bătrânul, crezând că încă îi pune metanie copilul, i-a zis:
− Scoală-te și mergi și tu, că tatăl tău a plecat! neștiind că era mort.
Și îndată s-a sculat copilul și a ieșit. Și văzându-l tatăl lui înviat, a dat slavă lui Dumnezeu pentru puterea dăruită Sfinților Săi. A intrat deci, s-a închinat bătrânului și i-a vestit minunea pe care o făcuse, dar auzind acela s-a speriat, căci nu voia să știe nimeni ce dar mare primise el de la Domnul”…
PS: Cuvântul Sfinților era poruncă și ordin, iar ordinul se execută, nu se discută!
† SEBASTIAN
Episcopul Slatinei și Romanaților
