– Gheronda, ori de câte ori îmi vine un gând împotriva cuiva, aceasta înseamnă întotdeauna că osândesc?
– Nu îţi dai seama în acel moment?
– Uneori nu-mi dau seama imediat.
– Caută să-ţi dai seama cât mai repede de căderea ta şi să-ţi ceri iertare atât de la maica pe care ai osândit-o, cât şi de la Dumnezeu, căci aceasta se face piedică la rugăciune. Osândirea alungă îndată Harul lui Dumnezeu şi aduce răceală în comunicarea ta cu Dumnezeu. Pe urmă cum să te mai rogi? Inima se face gheaţă, marmură.
Osândirea şi clevetirea sunt cele mai mari păcate care îndepărtează Harul lui Dumnezeu mai mult decât orice alt păcat. „Aşa cum apa stinge focul, spune Sfântul Ioan Scărarul, tot astfel şi osândirea stinge Harul lui Dumnezeu”[1].
– Gheronda, tare mai moţăiesc la slujba de dimineaţă.
– Nu cumva ai osândit vreo maică? Tu vezi lucrurile după aspectul exterior şi osândeşti, de aceea
moţăieşti apoi în timpul slujbei. Adică din clipa în care cineva osândeşte şi nu înfruntă lucrurile duhovniceşte, începe a se răci duhovniceşte şi îi slăbesc puterile. Şi atunci fie moţăieşte, fie are insomnie.
– Gheronda, cad adeseori şi în lăcomia pântecelui.
– Ascultă, lucrul la care trebuie să iei bine aminte acum este osândirea. Dacă nu vei tăia osândirea, nu te vei putea izbăvi nici de lăcomia pântecelui. Omul care osândeşte, deoarece alungă Harul lui Dumnezeu, rămâne neajutorat şi nu poate să-şi corecteze defectele. Iar dacă nu-şi dă seama de greşeala lui, pentru a se smeri, va avea mereu căderi. Dacă însă înţelege şi cere ajutorul lui Dumnezeu, atunci va veni din nou Harul lui Dumnezeu.
[1] Vezi Sfântul Ioan Scărarul, Scara, Cuvântul X, pf. 8.
Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
