Împăratul Alexandru cel Mare, unul dintre cei mai mari generali ai tuturor timpurilor, a cucerit aproape întreaga lume cunoscută în vremea sa, cu ajutorul vastei sale armate.
Într-o noapte, în timpul unei campanii, neputând să doarmă, a ieşit să se plimbe printre corturile taberei sale. În timp ce se plimba, a găsit un ostaş care dormea în timpul serviciului de gardă – o greşeală capitală. Pedeapsa pentru asemenea greşeli era, uneori, moartea pe loc, alteori, comandantul punea smoala pe ostaşul adormit şi o aprindea.
Ostaşul s-a trezit, când Alexandru cel Mare s-a apropiat de el. Recunoscându-şi generalul, tânărului i s-a făcut frică.
– Ştii care este pedeapsa pentru adormitul în gardă?, l-a întrebat acesta pe ostaş.
– Da, domnule general, a răspuns ostaşul cu o voce tremurândă.
– Ostaş, care este numele tău? a întrebat Alexandru cel Mare.
– Alexandru, domnule general.
Alexandru cel Mare a repetat întrebarea:
– Care este numele tău?
– Numele meu este Alexandru, domnule general, a repetat ostaşul.
Marele general a întrebat pentru a treia oară, cu o voce mai puternică:
– Care este numele tău?
Şi din nou, a treia oară, ostaşul a răspuns cu şi mai multă frică:
– Numele meu este Alexandru, domnule general.
Alexandru cel Mare s-a uitat lung la tânărul ostaş, l-a privit drept în ochi şi i-a spus:
– Ostaş, schimbă-ţi numele sau, dacă nu, schimbă-ţi caracterul.
De câte ori nu vine şi la noi Împăratul nostru, Împăratul cerului şi al pământului, Iisus Hristos, şi ne găseşte dormind. Uneori ne trezim, alteori nu. Iar dacă totuşi nu vrem să ne trezim, din mila Sa cea mare, ne trezeşte El în vreun fel sau altul, şoptindu-ne cu dragoste: “Ostaş, schimbă-ţi caracterul sau…”. Dar nu vrea să ne schimbăm numele (de creştin), ci numai caracterul, cu toate că Îi purtăm numele cu nevrednicie.
