Păcatele nemărturisite, săvârșite ca în întuneric, cu înlesnire se întâmplă iarăși. Prin mărturisirea păcatelor se strică prietenia cu păcatele. Ura față de păcate este semn al adevăratei pocăințe, al hotărârii de a trăi întru virtute. Dacă ai dobândit deprindere cu păcatul, mărturisește-te des și degrabă vei fi slobozit din robia păcatului, cu ușurință și cu bucurie vei urma Domnului Iisus Hristos.
Cel care își trădează iar și iar prietenii va fi vrăjmășit de ei; aceștia se vor îndepărta de el ca de un trădător, care caută desăvârșita lor pierzanie; de la cel ce-și mărturisește păcatele, acestea se depărtează, fiindcă păcatele se întemeiază și se întăresc pe trufia firii căzute, nesuferind să fie date în vileag și rușinate.
Cel care își îngăduie să păcătuiască de bunăvoie și într-adins în nădejdea că se va pocăi, acela viclenește față de Dumnezeu. Pe cel care păcătuiește de bunăvoie și într-adins, în nădejdea ca se va pocăi, îl va lovi fără de veste moartea, fără să-i lase vremea pe care socotea el ca o va închina faptei bune.
Prin taina mărturisirii se curăță cu desăvârșire toate păcatele făcute prin cuvânt, prin faptă și prin gând. Pentru a șterge din inimă deprinderile păcătoase care s-au înrădăcinat în el prin îndelunga adăstare e nevoie de timp, e nevoie de pocăință stăruitoare.
Pocăința stăruitoare înseamnă a avea mereu duhul înfrânt, a lupta necontenit cu patimile și simțirile cu care te împresoară patima păcătoasă ascunsă în inima, a-ți înfrâna simțurile trupești și pântecele, a te ruga cu smerenie, a te mărturisi des.
Sfântul Ignatie Briancianinov
