Pacea lui Dumnezeu este ceva foarte înfricoșător (Cincizecime și Duhul Sfânt III)

Când Duhul Sfânt se atinge de inima omului, aceasta devine nebună din covârșirea harului și a dulceții. Cunoaște lucrurile dumnezeiești și de multe ori se învrednicește de vedenii și descoperiri, se înalță la Cer și vede cele de care se vor desfăta cei mântuiți în Rai. Precum Apostolul Pavel cu înțelepciunea dumnezeiască pe care o avea, când a fost înălțat la al treilea Cer și apoi a coborât și a venit întru sine, nu a putut exprima cu limba omenească cele pe care le-a văzut, le-a auzit și le-a simțit. „Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El. Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu”[1].

Dumnezeu ne-a pregătit Raiul în Cer. Acolo este atât de mare și nemărginită fericirea, încât oricât de mult ar oferi omul în viața aceasta, nu se compară cu măreția și desfătarea celor de acolo.  Mucenicii și-au vărsat sângele lor pentru Hristos, Sfinții și Cuvioșii au mărturisit Numele lui Dumnezeu și s-au ostenit, petrecându-și viața în nevoințele ascetice ale pustiei. Însă toți aceștia câtuși de puțin nu pot răsplăti acest mare dar al Raiului, care nu se compară cu nimic. Slava lui Dumnezeu este netâlcuită și nu se răscumpără nici chiar cu mucenicia. De aceea a spus Apostolul Pavel: „Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de slava care ni se va descoperi”[2]. Desigur, cel mai mare Rai este Chipul lui Dumnezeu, a Cărui frumusețe nu se compară cu mii de raiuri. Frumusețea lui Dumnezeu este mai presus de orice descriere!

Când omul se roagă și comunică cu Dumnezeu, primește Duhul Sfânt în sufletul său. Cel care gustă Sfântul Duh într-o stare de rugăciune, fie la Sfânta Împărtășire, fie la oricare întâlnire cu Dumnezeu, acela cunoaște și poate să exprime, dacă poate să exprime… Căci cuvintele omenești sunt foarte sărace, ca să redea ceea ce gustă cineva.  Binecuvântat este Harul lui Dumnezeu! Simte înlăuntrul său această nesfârșită pace, precum pacea ce a dăruit-o Domnul Ucenicilor Săi după Înviere, când le-a spus: „Pace vouă!”.

Pacea lui Dumnezeu nu este precum pacea ce ne străduim să o aducem în noi prin gânduri și rugăciuni, pentru că mai înainte ne tulburaseră sufletește, ne creaseră o furtună lăuntrică în gânduri, sentimente etc. Nici nu este precum pacea ce o dăm noi când sfătuim, ca să liniștim un om tulburat. Dumnezeu nu dă astfel de pace.

Pacea lui Dumnezeu este ceva foarte înfricoșător. În ce sens înfricoșător? În sensul că omul simte pace și pregustarea Împărăției Cerurilor, simte pregustarea Raiului, simte pregustarea Ierusalimului celui de Sus, are pregustarea acelei păci nesfârșite, ce nu se poate exprima în cuvinte. Pacea aceasta este ceva foarte mare, este un har deosebit, ce îl dobândesc cei care au o viață duhovnicească. Când Hristos dă pace omului, când cineva simte prezența lui Dumnezeu înlăuntrul său, simte dragostea dumnezeiască în inima sa, simte ceva mai presus de fire. Atunci simte că inima sa devine un rai duhovnicesc cu desfătare cerească, care se întinde și se extinde și cuprinde tot omul psiho-somatic și îl face să fie în afara a tot ce este omenesc. Acest om încetează să mai simtă pătimaș, să aibă patimi și trăiește o viață cu desăvârșita nepătimire a lui Hristos.  Iar alteori simte o bucurie duhovnicească, o desfătare, o veselie negrăită, o întristare dătătoare de bucurie.

Ce înseamnă întristare dătătoare de bucurie? Omul se tânguiește pentru păcatele sale, dar în adâncul sufletului său are bucurie, deoarece această întristare aduce și iertarea păcatelor. Odată cu iertarea păcatelor, se prăbușește și zidul cel despărțitor, care despărțea sufletul său de Dumnezeu și omul se unește cu El, comunică cu inima sa și Duhul Sfânt este Cel Care dăruiește sufletului ce se pocăiește această întristare dătătoare de bucurie. Iar aceasta este o mângâiere, este logodna ce dă o pregustare a nunții viitoare dintre suflet și Hristos.

Hristos este Mirele, iar Biserica Ortodoxă mireasa. Însă mireasă a lui Hristos este și fiecare suflet care se renaște prin Duhul Sfânt. Și Hristos a spus într-o pildă a Sa: „…asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său”[3]. A făcut nunți duhovnicești cu fiecare suflet ce se va afierosi adorării Sfântului Său Nume. Hristos a făcut nunțile!

Dar Unul este Fiul lui Dumnezeu. Cum a făcut mai multe nunți? Nunțile sunt această unire sfințitoare a lui Hristos cu sufletele credincioșilor. Sufletul se sfințește, se unește cu Mirele Hristos și devin una. Și precum la unirea a două persoane prin plăcere se zămislește fătul și se naște om după chipul lui Dumnezeu, tot astfel și sufletul mireasă care se renaște și se unește cu Hristos prin harul Duhului Sfânt, devine omul renăscut duhovnicește în Hristos. Și sufletele acestea, care se vor nunti cu Hristos aici, vor locui în Ierusalimul cel de Sus ca niște copii ai lui Dumnezeu și ca niște mirese cu Mirele Hristos la nunta cea veșnică.

[1] 1 Corinteni 2, 9-10.

[2] Romani 8, 18.

[3] Matei 22, 2.

Fragment din cartea Arta mântuirii, ce a apărut la Editura Evanghelismos.