Ianolide îl socotea unul dintre puținii duhovnici care pot renaște un suflet. Un Arsenie cel Mare ascuns într-un Arsenie mic. Mic dar bătăios. Ce replici dure le adresa anchetatorilor! Vedea războiul duhovnicesc ca pe o confruntare pe viață și pe moarte: trebuie să-ți identifici vrăjmașul, să-ți definești poziția, să îți alegi cu grijă armele. Și mai ales, să nu-ți irosești gloanțele, trăgând în văzduh, la pură întâmplare.
Cum l-a trezit îngerul păzitor, în cumplita cameră a izolatorului, când acel somn nesfârșit pe care, din obișnuință, îl numim moarte, îi dădea târcoale: Scoală Arsenie, i-a spus ființa învăpăiată, încă nu a sosit vremea ta!
Ce cuvinte minunate a rostit despre femeie și despre arhetipul feminin – Maica Domnului!
Câtă experiență duhovnicească se ascunde în acest mic sfat: să fii într-o stare de prezență continuă! Orice faci, să faci cu gândul la Dumnezeu, pentru Dumnezeu.
Câtă dragoste de semeni putem descoperi în povața: să nu lași o mână întinsă, nici când îți dă, nici când îți cere.
Să ne păstrăm, deci, un zâmbet permanent în inimă. Dar să știm și că moartea nu vine să îi facem o cafea.
Ciprian Voicilă
