Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Sfintei maicii noastre Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales în lunile de examene, racla Cuvioasei este albă de cărţi, de caiete de şcoală şi pomelnice. Putem spune că Moaştele cele mai iubite de credincioşi din ţara noastră şi din afară sunt, fără îndoială, Moaştele Cuvioasei Parascheva, numită „cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare”.
Mărturisesc părinţii bătrâni, care au fost martori oculari, despre o minune petrecută la racla Cuvioasei, la 14 octombrie 1952. De hram, pe când oamenii aşteptau la rând să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit să se închine şi două creştine bătrâne din Focşani. Văzând lume multă, au zis preotului de gardă, Arhimandritul Cleopa Ilie:
– Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasa Parascheva, fără să mai stăm la rând, că suntem bolnave, şi să-i punem sub cap această pernă, pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat.
– Dumnezeu să vă binecuvânteze, a zis Părintele Cleopa. Mergeţi şi vă închinaţi!
În clipa aceea, preoţii şi credincioşii au văzut un lucru cu totul sfânt şi minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Cuvioasa Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătâi ca mai înainte. Iată cât de mult iubeşte Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi Sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă!
Extras din Patericul românesc – Arhimandritul Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria.