În contextul noilor demersuri de falsificare a istoriei formării poporului român, în care tot felul de „salvatori” ai patriei, străini de credința ortodoxă, înființează mișcări neopăgâne, care vin să nege latinitatea noastră și să afirme că România este „creația lui Zamolxe”, considerăm potrivit a publica cuvântul teologic al Părintelui Dumitru Stăniloae pe tema etnogenezei românești, întemeiat pe mărturiile scripturistice și Tradiția ortodoxă.
Mărturia Părintelui Dumitru Stăniloae
Eu cred că trebuie să rămânem în creștinismul de la început. Poporul român s-a precizat ca popor român prin creștinism. Vedeți Faptele Apostolilor capitolul 16:9-12, unde Sfântul Apostol Pavel, fiind în Troia, are un vis în care i se arată un macedonean zicându-i: „Treci în Macedonia și ne ajută; treci Bosforul și te du, că se deschide o poartă nouă”. Și a ajuns în Filippi, care era colonie romană – vers. 12. Deci, noi avem creștinismul înainte de Roma. La Roma a mers Pavel abia după aceea, când este dus, legat și închis. Sfântul Pavel are Epistola către Romani, scrisă mai târziu. La Roma vreo 200 de ani nu s-a vorbit limba latină, ci limba greacă.
Spune Sfântul Pavel că aici era colonie romană. Iar noi avem termeni latini proprii, nu de la Roma, ci de dinainte de cei care s-au format la Roma. Eu zic că noi suntem protolatinitatea. Nicio limbă nu este atât de latină ca limba noastră. Este foarte apropiată de limba latină scrisă, aproape toate cuvintele… Și avem cuvintele latine cele mai substanțiale, cele mai pline de sevă, de exemplu: inima este de la anima, noi spunem Atotțiitorul, traducerea exactă după „Pantocrator”, în Occident ei zic Atotputernicul. Atotputernicul e mai rece, Atotțiitorul parcă te îmbrățișează. Noi zicem Tată, ei zic Pater. Tată parcă-i altfel… Noi zicem Fecioară, ei zic Virgo, mai fizic așa. Ei zic „regnum” – stăpânire, parcă mai lumește; noi zicem împărăție, parcă mai plină de taină, de basm așa… împărăție… Noi zicem Biserică, de la „basiliki”, adică clădirea împărătească. Hristos e Împăratul. Ei zic „ecclesia”. Toți termenii aceștia au trecut la popoarele din Occident de la Roma, dar la noi nu. Iar ceva din duhul acesta răsăritean, de taină, se vede în toate cuvintele noastre. Noi nu le-am luat de la Roma. Noi avem o limbă proprie. Latină, dar proprie. Noi am fost protolatini, aici s-a format latinitatea. De altfel, caracterul nostru latin nu e străin de vechimea ființei noastre de traci. Învățatul vienez Tomaschek spune în lucrarea sa „Über die Bessen”, tipărită la 1880, că besii erau tracii și dincolo de Bosfor se numeau biti, iar capitala Bitiniei era Troia, de unde nepotul lui Priam, după ce grecii înving, pleacă (evident că nu singur, ci cu corăbii și cu mulțime) și întemeiază Roma.
Eu cred că asta a fost protolatinitatea; a noastră, aici. După aceea a ajuns acolo intrând în legătură cu nemții, cu barbarii, cu toți. Deci, latinitatea primă și cea mai curată a fost aici. Sfântul Apostol Pavel a tradus în limba aceasta care se vorbea aici. De ce noi am rămas latini după ce am avut stăpânirea armatei romane vreo sută și ceva de ani? Așa de repede își pierde un popor limba? De ce n-au devenit latini grecii? Sau cei din Asia Mică? Sau cei din Egipt? De ce numai noi?
Tracii aceștia se întindeau foarte departe, se întindeau dincolo în Bitinia, până în Frigia și s-au întins în toți Balcanii, pe urmă până-n nordul Carpaților. Poate împrejurările, sau poate nu știu ce fel al nostru de a fi prea îngăduitori, ne-a împuținat așa teritoriul. Grecii aproape că i-au desființat pe macedoneni, sârbii la fel, bulgarii la fel. Bălcescu spune că atunci când a ajuns pe un vârf de munte în Bulgaria, de jur împrejurul lui erau numai români.
Pe de o parte avem luciditatea aceasta latină, cum nu o au slavii, dar avem pe de altă parte un sentiment al tainei, cum nu-l au nici francezii, nici spaniolii sau italienii. Și la germani și la englezi limba latină se folosea, dar nu a înființat limba vorbită. La noi limba liturgică a înființat limba vorbită. Și de aceea și cuvintele noastre au alt înțeles: noi nu spunem „convenția”, noi spunem cuviință. Și ce deosebire mare este! Multe s-ar putea spune despre cum e de influențată limba poporului. Când au tradus în secolele XVI-XVII textele, cred că prea puțin au schimbat. Cred că poporul și-a menținut limba lui vorbită, cred că Tatăl nostru și Crezul le-avea poporul dintotdeauna. Și sunt cuvinte latine, foarte puține cuvinte slave sunt. N-am fost influențați de slavi. „Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul – Făcătorul, nu Creatorul, e altceva… – cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor”. Unde-i cuvânt slav? Aproape că nu e cuvânt slav, doar Duhul.
Aici era normal să fie un popor unic, un popor de legătură între Orient și Occident; noi unim luciditatea latină și sentimentul de taină al Răsăritului. Cred că spiritualitatea poporului român este imprimată de ortodoxie, nu s-ar putea înțelege altfel. I-am dat o pecete proprie, o pecete românească creștinismului; protolatinitatea noastră a pus o amprentă pe creștinism și creștinismul a pus o amprentă pe românismul nostru. Avem luciditatea latină în Ortodoxie, pe care nu o au slavii și nu o au grecii.
Grecii sunt mai raționaliști, mai reci, slavii sunt mai haotici așa. Cineva spunea că atunci când citești un text slav, trebuie să vezi ce e dedesubtul rândurilor, nu ce e în rânduri.
Slavii au un sentiment de ceva neluminat, întunecat. Noi suntem un popor deosebit. La noi este o luminozitate în poporul nostru, e o cuviință, e o delicatețe, o blândețe, o bunătate, o generozitate, o căldură, o curăție, sunt niște virtuți… Noi vorbim foarte mult de lumină, noi zicem și lumii „lumină”; lume de la lumină. Noi avem niște adâncimi foarte clare, niște adâncimi luminoase, lumina e adâncimea noastră… basmele, iarăși; e-atâta bunătate, atâta lumină în ele! Avem colindele, doinele sau dorul – cuvinte fără echivalență la alte popoare.
Creștinismul nu a putut să prefacă așa de mult pe slavi în felul lor slav de a fi, mai haotic. Și nici pe nemți. Nemții, ca și rușii, au tot astfel de adâncimi întunecate, neclare, haotice. Au rămas mai mult în ale lor, în miturile folclorului lor de dinainte de creștinism. La ei e ceva haotic. Rușii, la fel: n-au un folclor ca al nostru.
Din cauza faptului că ateismul fățiș s-a compromis prin comunism, acum iau diferite măști creștine; și mulți se lasă amăgiți. Spune Sfântul Apostol Pavel: „În privința venirii Domnului nostru Iisus Hristos și a adunării noastre împreună cu El, vă rugăm, fraților, să nu vă clintiți degrabă cu mintea, nici să vă spăimântați – nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a și sosit. Să nu vă amăgească nimeni, cu niciun chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credință și nu se va da pe față omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu, sau se cinstește cu închinare, așa încât să se așeze el în Templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu. Nu vă aduceți aminte că, pe când eram încă la voi, vă spuneam aceste lucruri? Și acum știți ce-l oprește, ca să nu se arate decât la vremea lui. Pentru că taina fărădelegii se și lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte. Și atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale și-l va nimici cu strălucirea venirii Sale. Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoțită de tot felul de puteri și de semne și de minuni mincinoase, și de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască.” II Tesaloniceni 2:1-10. Deci se înmulțesc ăștia care nu par să fie atei, ci iau măști de creștini, fel de fel de măști, sub diferite forme, ba de yoga, ba de altele. Noi însă trebuie să păstrăm credința cea adevărată, credința dreaptă ortodoxă; Sfânta Treime, Fiul lui Dumnezeu Cel Care S-a făcut prunc și Care S-a răstignit pentru noi și a înviat… Trebuie mai multă carte creștină. Da’ uite, eu nu prea pot edita și stau la Patriarhie câteva cărți de-ale mele de vreo 4-5 ani, și-n alte păți. Nu sunt bani… Însă Sfinții Părinți; Sfântul Atanasie, Chiril, Vasilie cel Mare, Grigorie de Nazians, Grigorie Palama, aceștia sunt marii noștri îndrumători, și trebuie să-i actualizăm pe ei, ei au credința curată și viața curată, și adâncime, și să arăți toată mizeria filosofiilor ăstora și al altor doctrine: toate sunt niște mizerii.
Sursa: http://www.activenews.ro
