Acuzațiile la adresa Părintelui Dumitru Stăniloae, de a fi fost un susținător al legionarilor, apărute după anunțul canonizării sale de către Sfântul Sinod, nu sunt noi. Ele au mai fost formulate de-a lungul timpului, însă la momentul respectiv nu au „beneficiat” de o asemenea expunere mediatică. Cu toate acestea, este de remarcat faptul că doamna Lidia Stăniloae-Ionescu, fiica marelui teolog canonizat între timp, nu a evitat subiectul pretinzând că nu există sau că nu merită un răspuns cei care au formulat asemenea ipoteze, ci a trimis un drept la replică, publicat la vremea aceea de ziarul „Ziua”. Am considerat potrivit să redăm în integralitate scrisoarea doamnei Stăniloae întrucât ea prezintă o perspectivă esențială pentru istorici, cercetători și cei interesați în vederea înțelegerii aspectelor controversate din viața Părintelui Dumitru Stăniloae.
Cu atât mai importantă este mărturia doamnei Lidia Stăniloae, cu cât până în prezent nu a fost descoperit niciun document, la aproape douăzeci de ani de la momentul publicării acestei informații de către doamna Stăniloae, care să arate că Părintele a fost amenințat cu moartea pentru atitudinea lui împotriva legionarilor. De aceea, mărturia doamnei Stăniloae este esențială pentru înțelegerea situației Părintelui.
„În numărul din 21.12.2004 – 03.01.2005 al revistei «Observator Cultural» a apărut articolul «Episcopul, Hitler şi Securitatea», al domnului William Totok, articol care se vrea ştiinţific, obiectiv şi pledând pentru un adevărat «spirit ecumenist». Nu este nici una, nici alta şi în orice caz spiritul ecumenist îi este cu totul străin. Nu este de competența mea şi nici nu intră în preocupările mele cea de a-l discuta. Sunt alţii mai calificaţi să o facă. Acolo unde însă domnul Totok se referă la fapte pe care ar fi bine sfătuit să încerce a le cunoaşte mai bine, este într-adevăr intenţia şi preocuparea mea de a restitui adevărul, ca una care îl cunosc mai mult decât oricine. De la bun început aş vrea să-i atrag atenția că o personalitate, opera, orientarea, convingerile sale nu se judecă după câteva fraze scoase arbitrar din contextul unui articol şi citite în fugă. Aceasta este, folosind cea mai blândă calificare, o metodă hazardată şi superficială, în acelaşi timp periculoasă pentru cel care o practică. Ce s-ar întâmpla dacă, de pildă, am aplica-o şi calităţii producţiei domnului Totok? Mă întreb ce concluzii s-ar putea trage în cazul domniei sale?
Revenind, vreau să citez doar câteva rânduri ale sus-zisului articol: «…în anii care au precedat actul de la 23 August 1944, Dumitru Stăniloae, de pildă, îşi exprima adeziunea entuziastă față de legionarism…». Cuprins de avânt, domnul Totok foloseşte expresii ca «retorica belicoasă», ca să nu menţionez decât una.
Toată lumea ştie, afară de domnul Totok, că tatăl meu, marele teolog Dumitru Stăniloae, şi-a manifestat totdeauna dezacordul faţă de orice fel de violență, de dictatură şi de mişcări extremiste de oricare orientare ar fi fost ele. Este un fapt binecunoscut de opinia publică, afară de domnul Totok, că şi-a exprimat cu asprime dezaprobarea pentru preoţii şi studenţii teologi care defilau în cămăşi verzi, atrăgându-le ferm atenția că ei aparţin unei singure religii, aceea a iubirii, şi că trebuie să poarte crucea şi Evanghelia, iar nu pistolul la brâu. Prin aceasta şi-a atras ura a doi dintre profesorii, colegi de-ai săi. de la Academia Teologică din Sibiu, care după 1944 au schimbat macazul devenind consilieri la Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi colaboratori apropiaţi ai lui Groza.
Se ştie că în această calitate au uneltit ca el să fie dat afară din funcţia de Rector al Academiei Teologice şi că a trebuit să părăsească postul de profesor şi Sibiul. Calomniile lor sistematice, care l-au descris ca mistic şi duşman al poporului, au dus la arestarea şi condamnarea lui la cinci ani de temniţă grea în 1958. Este de asemenea un fapt cunoscut de toți, cu excepţia domnului Totok, că la asasinarea lui Iorga, tatăl meu a scris două articole de protest în «Telegraful Român», al cărui redactor-şef era, ceea ce a atras ameninţarea unor vârfuri legionare: «Stăniloae să se potolească, altfel va sta unde a stat Iorga». Eram de față când i s-au transmis aceste cuvinte şi spaima produsă de ele mi-a rămas pentru totdeauna întipărită în memorie.
Cum de n-a citit şi aceste articole în «Telegraful Român» bine documentatul domn Totok, dacă a consultat acest ziar? Toate aceste fapte sunt scrise de altfel în multe lucrări cu caracter biografic, precum şi în cartea mea «Lumina faptei din lumina cuvântului, împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae», apărută la Editura «Humanitas» în anul 2000. Dacă domnul Totok ar poseda acea etică jurnalistică elementară care cere a cerceta realităţile şi evenimentele aşa cum au fost, înainte de a scrie şi de a emite judecăţi asupra lor, n-ar fi ajuns să producă asemenea enormităţi care nu-i fac cinste.
Din opera vastă a lui Stăniloae, care cuprinde peste treizeci de volume şi un număr impresionant de articole, conferinţe şi intervenţii la nenumărate simpozioane şi congrese, în care el a exprimat cu claritate concepţia creştină şi umanistă, străină oricărei violențe, domnul Totok a consultat două articole, din care redă după ureche ce i s-a părut a fi mai compromiţător şi cu aceasta a stabilit precis ce a gândit şi cum a activat marele teolog, pe care Dr. Martin Held, preşedintele A.D. al E.K.D, îl numeşte «Marele Bătrân al Teologiei Româneşti şi unul dintre cei mai mari teologi ai secolului nostru». Pe care Eminența Sa, Cardinalul Dr. Lehmann, Preşedintele Consiliului Cardinalilor Germani şi unul dintre cei mai mari dogmatişti catolici contemporani îl aseamănă cu Karl Rahner şi cu Karl Barth, citându-l în cărţile sale. Pe care celebrul profesor Dr. Jurgen Moltmann, de la Universitatea din Tubingen, îl numeşte unul dintre cei mai mari gânditori ai contemporaneităţii, considerându-se prietenul său şi care împreună cu Eminența Sa Cardinalul Lehmann au patronat editarea traducerii monumentalei sale Dogmatici în trei volume, în limba germană, într-un adevărat spirit ecumenist. Ca să nu citez decât câteva nume ilustre ale gândirii şi teologiei secolului 20. Mă întreb care ar fi reacţia acestor mari personalităţi citind epitetele domnului Totok şi opinia lor de adevăraţi ecumenişti față de o ranchiună desuetă, cu greu ascunsă în ele.
Pentru că, trebuie spus, dincolo de lipsa de informaţie obiectivă, de arogantă ignorare a adevărului, produsul penei domnului Totok pătrunde într-un perimetru periculos, acela al calomniei. Ea este efectul unor antipatii şi interese personale şi de grup şi nu afectează decât pe cei pe care aceste antipatii şi interese îi animă. Și de aceea, istoria culturii şi gândirii româneşti îi sancţionează inevitabil.” (Lidia Stăniloae-Ionescu1)
Notă:
1 Ziua, serie nouă, an XI, nr. 3259, marți, 1 martie 2005, p. 4.
Pr. Dorin-Demostene Iancu
Sursa: http://ziarullumina.ro
