Părintele Gherasim Iscu, isihastul temnițelor comuniste

Părintele Gherasim Iscu s-a născut la 21 ianuarie 1912, în comuna Poduri din județul Bacău, într-o familie de țărani credincioși, Grigore și Elena, primind la botez numele tatălui. În anul 1924, la numai 12 ani, intră ca frate începător la Mănăstirea Bogdana, din județul Bacău. Între anii 1925 şi 1928 urmează cursurile Seminarului monahal de la Mănăstirea Neamț, continuându-și studiile, după desființarea acestuia, la Liceul „Principele Ferdinand” din Bacău. În anul 1932 a fost închinoviat la Mănăstirea Tismana şi tuns în monahism, primind numele Gherasim.

A urmat în această perioadă cursurile Seminarului monahal de la Mănăstirea Cernica, pe care l-a absolvit ca șef de promoție în anul 1935. A studiat apoi la Facultatea de Teologie din București, pe care a absolvit-o ca licențiat în 1942.

Misiune monahală şi didactică în Muntenia, Oltenia şi Transnistria

Părintele Gherasim Iscu a fost hirotonit ieromonah la 1 aprilie 1936 pe seama Mănăstirii Tismana. Între anii 1937 și 1939 este numit stareț de către Episcopul Vartolomeu Stănescu, la Mănăstirea Arnota, pe care o reface după ce fusese afectată de un incendiu. În 1939 este transferat la Mănăstirea Cernica în postul de bibliotecar-contabil al Seminarului monahal. În data de 1 aprilie 1942 este trimis de Mitropolitul Nifon Criveanu al Olteniei în Transnistria, pentru a face misiune. Acolo ctitorește Biserici și activează ca preot, profesor de religie și învățător. În mai 1943, se întoarce în țară și se stabilește la Mănăstirea Tismana, unde este numit stareț și exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Craiovei, primind și rangul de protosinghel. Reface Mănăstirea Tismana, care suferise multe stricăciuni după ce fusese transformată în închisoare pentru legionari.

Condamnat la 10 ani de temniță grea

După instaurarea regimului comunist, starețul Gherasim oferă unor membri ai Mișcării Naționale de Rezistență hrană și cazare în Mănăstirea Tismana, ajutându-i în acest fel pe cei care erau pribegi. Pe fondul acestei colaborări, este arestat în 26 septembrie 1948 pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale” și este condamnat la 10 ani de temniță grea. Despre momentul anchetei, părintele Constantin Hodoroagă avea să mărturisească: „Atitudinea starețului a uimit pe toți. A suportat toate chinurile fără să recunoască pe cei implicați. (…) În urma îndelungatei anchete făcute de organele de securitate, căpitanul Oancă, care a obosit bătându-l, i-a spus: «Ești nebun, toți au recunoscut și tot 15 ani vei fi condamnat»” (pr. Bogdan Scorțea, „Părintele Constantin Hodoroagă, un slujitor al adevărului”, în revista Vestitorul Ortodoxiei, an VIII, nr. 153, 1-15 aprilie 1996, p. 2).

Părintele Gherasim a trecut prin mai multe închisori comuniste, răbdând bătăi și umilințe de tot felul în penitenciarele de la Craiova, Pitești, Gherla, Aiud, lagărul de muncă de la Canalul Dunăre – Marea Neagră și, în final, întrucât s-a îmbolnăvit grav de tuberculoză, a fost transferat la Spitalul Penitenciar Târgu-Ocna.

„Practica rugăciunea inimii și avea mari resurse sufletești”

În timpul detenției, Părintele Gherasim însenina inimile deținuților prin tăria credinței sale, îi învăța să se roage, realizând din interiorul temnițelor, alături de alți deținuți politici, o mișcare de rezistență prin credință în fața asaltului ateu propovăduit de torționarii comuniști. Despre activitatea sa de propovăduire a iubirii lui Hristos în interiorul temnițelor comuniste, Ioan Ianolide spunea: „Era slab ca o arătare. Fusese la Canal, unde se muncea șaisprezece ore pe zi, urmate de alte patru de program administrativ. Fusese repartizat în brigada specială pentru preoți, cu un regim de exterminare rapidă. La Canal Părintele Gherasim își îmbărbăta prietenii, pe mulți îi ajuta la muncă și tuturor le stătea la dispoziție cu serviciile religioase. Practica rugăciunea inimii și avea mari resurse sufletești, care l-au ținut puternic peste toate mizeriile. Delatorii l-au turnat însă de mai multe ori că oficiază spovedanii și cuminecări și drept urmare a fost bătut, izolat, înfometat, terorizat peste teroarea generală. Omul e din carne și oase, duhul nu poate ignora legile vieții, astfel că ascetul îmbunătățit întru cele sfinte s-a îmbolnăvit de tuberculoză, a căzut la pat și, aproape muribund, a fost adus la Târgu-Ocna, ca să moară «umanitar». Prezența lui în sanatoriu se făcuse simțită prin măiestria cu care știa să umble în sufletele oamenilor și să-i îmbărbăteze. Era deci căutat ca duhovnic. Se dăruia cu bucurie deținuților care-l solicitau, cu toate că se epuiza pe el însuși” (Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, București, Editura Christiana, 2006, pp. 282-283).

Părintele Gherasim Iscu, datorită smereniei cu care a întâmpinat toate chinurile, umilințele și bătăile la care a fost supus a primit mari daruri de la Dumnezeu. În închisoare a dobândit rugăciunea inimii, fiind socotit de mulți isihastul temnițelor comuniste. Despre această harismă, Ioan Ianolide spunea următoarele: „Dădea și îndrumări isihaste, nu numai din lecturi, ci și din bogata lui experiență mistică. Fiindcă în camera 4 din Târgu-Ocna, mistica nu numai că era reabilitată ca noțiune, ci și ca realitate practică, era vie, densă, intensă s-o prinzi cu mâna. De fapt, nici nu era nevoie să o prinzi cu mâna, căci acolo Dumnezeu era prezent și te cucerea imediat, pătrunzând în sufletul și ființa ta ca o mireasmă binefăcătoare. Nu negăm nicio clipă Tainele săvârșite pe Sfintele Altare, doar mărturisim că harul este intens manifestat și prin Sfinții Săi. Așa simțeam în preajma Părintelui Gherasim. Cu sfială deci m-am apropiat de el, ca să văd cum îi este. M-a simțit și a deschis ochii mari, negri, adânci: «Ai venit?… Mă bucur… Eram departe, în locuri de verdeață, de cântec și mireasmă, făurite din lumini. Acolo e minunat. E pace. De fapt, nu se poate exprima ce e acolo. E atâta fericire, încât chiar bucuria de a te vedea e o suferință prin contrastul dintre cele două lumi. Voi pleca în curând, poate chiar acum, în noaptea de Crăciun. Și acesta e un dar al Domnului. Nu știu cum să-I mulțumesc… Nu știu cum să-i fac pe oameni să-L trăiască pe Dumnezeu, deplina bucurie… Am certitudinea vieții veșnice, particip deja la ea. Nu mă sperie nici Judecata, căci merg cu cuget smerit și cu nădejde numai în mila și darul Domnului…»” (Ioan Ianolide, p. 283).

„În noaptea asta trec dincolo”

Părintele Gherasim avea darul înainte-vederii. Și-a cunoscut ziua trecerii sale în veșnicie, anunțându-i pe cei din jurul său despre momentul plecării sale din această viață: „În ultima oră a existenței lui aici i-a spus celui care îl îngrijea: «În noaptea asta trec dincolo. Te rog, spală-mă un pic pe față și, dacă ai cu ce, taie-mi și unghiile. Nu vreau să las aici un corp neîngrijit». Apoi, privind insistent cu ochii mari un punct în spațiu, a spus răspicat: «Auzi? Cântă Îngerii!» Și a rămas așa, cu mâinile așezate pe piept ca o cruce și cu ochii deschiși spre acel dincolo unde și trecuse, ușor, ca o adiere de vânt” (Victor Stoica, Memorii. Petre Țuțea la verticală, Iași, Editura Fides, 1998, pp. 93-94).

„Aici va fi într-o zi pelerinaj”

Părintele Gherasim a prorocit și căderea regimului comunist și transformarea lagărelor comuniste în locuri de pelerinaje. Despre acest lucru spunea: „«Duhurile întunericului stăpânesc acum pe oameni, dar să nu vă temeți, Hristos este aproape, cercetează lumea; iar lumea are nevoie de multă suferință… Dușmanii cred că am fost învinși, dar ei neagă lucrarea lui Dumnezeu în istorie și nu cunosc căile Lui»… S-a oprit puțin, a respirat adânc, apoi a reluat: «Aici va fi într-o zi pelerinaj… Azi suntem puțini, dar încă mai există credință în lume, încât lumea va fi izbăvită. Acum pare cu neputință, dar dincolo de mijloacele omenești există o iconomie divină și ea va renaște omenirea»” (Ioan Ianolide, p. 284).

„Un om schingiuit continuă să mângâie pe asasinul său”

Momentul trecerii din această viață în veșnicie a Părintelui Gherasim Iscu este unul impresionant. A cunoscut dinainte că mutarea sa din această viață se va petrece la marele praznic al Nașterii Domnului din anul 1951. Episodul adormirii sale în Domnul este descris de mulți dintre colegii de temniță ai Părintelui, însă cea mai impresionantă relatare este cea a pastorului luteran Richard Wurmbrand, istorisire pe care o prezentăm în cele ce urmează: „Când mă aflam în închisoare, mă îmbolnăvisem foarte tare. (…) Eram aproape de moarte. La dreapta mea se afla un preot pe numele său Gherasim Iscu. Era egumenul unei mănăstiri (Tismana). Acest om în etate cam de 40 de ani fusese așa de mult chinuit încât era aproape de moarte. Totuși avea fața liniștită. Vorbea despre nădejdea lui de mântuire, de iubirea lui pentru Hristos, despre credința lui. Era plin de bucurie. La stânga mea se afla comunistul schingiuitor, care îl schingiuise pe preot până aproape de moarte. Acest comunist fusese arestat chiar de tovarășii săi. (…) Așa se întâmplase că comunistul schingiuitor (torționar), care chinuise pe acest preot până aproape de moarte, fusese și el bătut până aproape de moarte de către tovarășii săi, și-și dădea sufletul. Sufletul lui se chinuia în ghearele morții. În timpul nopții mă deșteaptă zicând: «Domnule, fii bun, roagă-te pentru mine! Nu pot muri, am făcut o crimă înfricoșătoare!» Atunci am văzut o minune. Am văzut preotul în pragul morții chemând pe alți doi deținuți. Sprijinindu-se pe spatele lor, a trecut încet pe lângă patul meu, s-a așezat pe marginea patului ucigașului său și-l mângâia pe cap. Nu voi uita niciodată această mișcare! Un om schingiuit continuă să mângâie pe asasinul său. Aceasta este Iubirea. Putea găsi o mângâiere pentru acela. Apoi preotul zise către acel om: «Ești tânăr, nu știai ce făceai. Te iubesc din toată inima mea». Dar nu a rostit așa simplu aceste cuvinte. Poți zice «iubesc» și să fie un simplu cuvânt de 6 litere. Acesta însă zicea cu adevărat: «Te iubesc din toată inima mea». Apoi a continuat: «Dacă eu, care sunt păcătos, pot să te iubesc așa de mult, închipuieşte-ţi pe Hristos, Care este Iubirea întrupată, cât de mult te iubește! Și toți creștinii pe care i-ai chinuit, să știi, te iartă, te iubesc și Hristos te iubește. Îți dorește mântuirea ta cu mult mai mult decât ți-o dorești tu însuți. Te îndoiești dacă este cu putință să ți se ierte păcatele… El dorește să-ți ierte păcatele mai mult decât tu însuți dorești să fii iertat. Dorește să fii cu El în Rai, mai mult decât vrei tu să fii în Rai cu El. El este numai iubire. Dar trebuie să te întorci spre El, să te pocăiești». În această celulă a închisorii, unde nu mai era posibil să fie secrete, am auzit mărturisirea ucigașului înaintea propriei sale victime. Poate că viața este mai impresionantă în romane. Însă niciun romancier nu a scris vreodată așa ceva. Victima, în pragul morții, primea spovedania ucigașului său și cel chinuit a dat dezlegare ucigașului său. S-au rugat împreună, s-au îmbrățișat unul cu altul. Preotul s-a întors apoi la patul său și amândoi au murit în aceeași noapte. Era noaptea Crăciunului. Dar nu o noapte de Crăciun în care ne-am adus aminte pur și simplu că înainte cu două mii de ani Hristos Se născuse în Vitleem. Era noaptea în care Hristos Se născuse în inima unui torționar comunist. Acestea sunt lucruri pe care le-am văzut cu înșiși ochii mei” (Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană, București, Editura Stephanus, 2007, p. 117).

„Un stâlp al rezistenței sufletești în temniță”

Cei care l-au cunoscut pe Părintele Gherasim Iscu au vorbit cu multă evlavie despre el, prezentându-l ca pe un mare nevoitor care și-a asumat suferința din închisoare și care a întărit moralul celorlalți deținuți, dându-le nădejde și curaj pentru a înfrunta cu bucurie toate chinurile la care erau supuși, din dragoste pentru Hristos și spre iertarea păcatelor lor. Cei mai mulți au recunoscut în Părintele Gherasim un Sfânt, mărturiile lor fiind foarte sugestive în acest sens. Părintele Constantin Hodoroagă spunea despre Starețul Gherasim: „Pentru mine și cei ce l-au cunoscut, Părintele Gherasim a fost un martir. Prin celulele prin care a trecut, era cel care păstra moralul ridicat și convingerea de depășire, vorbind foarte frumos despre jertfă” (Constantin Hodoroagă, p. 2).

Un alt contemporan, Ioan Ianolide, avea să mărturisească: „Arhimandritul Gherasim a fost un stâlp al rezistenței sufletești în temniță. La Canalul morții Dunăre – Marea Neagră a fost repartizat în brigada specială pentru preoți, unde tortura prin muncă, nesomn, înfometare și bătaie a cunoscut forme de maximă bestialitate. Batjocoriți, chinuiți, torturați, Arhimandritul Gherasim și ceilalți preoți au suportat cu cinste calvarul. Mai târziu Părintele s-a îmbolnăvit de TBC și a fost adus la Târgu Ocna, unde a murit ca un Înger în trup” (Ioan Ianolide, p. 326).

Încă din viață, Părintele Gherasim Iscu s-a dovedit făcător de minuni. Una dintre cele mai însemnate minuni a fost convertirea prin iubire a propriului său torționar, care s-a pocăit pe patul morții pentru toate păcatele sale, fiind spovedit de Părintele Gherasim. Darul înainte-vederii, aflarea momentului trecerii în veșnicie și sentimentul de pace și bucurie pe care îl răspândea Părintele sunt harisme pe care Starețul s-a învrednicit să le dobândească pentru smerenia și iubirea sa necondiționată, care a rodit cu rod bogat.

După căderea regimului comunist din România, în semn de cinstire față de Părintele Gherasim Iscu, au fost publicate memorii, articole și studii grație cărora astăzi putem afla atât de multe informații despre sfințenia vieții acestui vlăstar al Ortodoxiei românești, care a mărturisit credința în Hristos în timpul prigoanei comuniste atee din România.

Deși mormântul său nu este cunoscut, trupul fiindu-i aruncat imediat după moarte în gropile comune de lângă penitenciarul Târgu-Ocna, Părintele Gherasim Iscu este cinstit ca un martir pe întreg teritoriul țării noastre, fiind recunoscut la loc de cinste între mucenicii care au mărturisit credința în Hristos în închisorile comuniste.

Răzvan Mihai Clipici

Sursa: http://ziarullumina.ro


Puteți citi și:

Am auzit mărturisirea ucigaşului înaintea propriei sale victime

Naşterea Domnului în închisorile comuniste

Total
58
Shares
Previous Post

Către cei ce amestecă lucrările lui Dumnezeu cu cele ale diavolului

Next Post

Evanghelia zilei (Luca 14, 1–11)

Related Posts