– Vorbiţi-ne un pic despre teologia necazurilor, despre necazuri, despre cum ar trebui să se raporteze oamenii la necazuri. Pentru ce sunt date necazurile de Dumnezeu? Spre îndreptare? Uneori oamenilor li se pare că Dumnezeu e rău, că vrea să îi chinuiască.
– Când vin necazurile, omul trebuie să se gândească: oare eu cum am fost în fata lui Dumnezeu? N-am greşit deloc? Sunt curat în fata lui Dumnezeu? Că fiecare, în fata lui Dumnezeu, ştie câte păcate a făcut, şi câte i-a răbdat Dumnezeu… Va să zică, mi-a dat Dumnezeu necazurile astea pentru păcatele mele. David a fost împărat, şi era împăratul lui Israel, cel mai mare împărat – că credinţa cea mai mare era a poporului Israel, restul erau păgâni – şi o împărătie atât de mare, a lui David! Când l-a izgonit Abesalom de acasă, şi i-a luat tiitoarele, şi a făcut atâtea blestemătii, şi l-a fugărit din casă, el s-a dus cu suita lui, cu un grup care mai era pe lângă dânsul, a fugit de-acasă, că l-a urmărit Abesalom, să-l omoare. Şi când se urca sus, la Ierusalim, de jos, de la Ghetsimani, este un drum care apucă sus, pe Muntele Măslinilor, şi pe-acolo trecea David cu suita lui. Şi Simei, un nemernic, a azvârlit cu pietre într-însul, ţipând: „De-acuma nu mai eşti rege, de-acuma te fugăresc toţi…” Şi-atunci, unul din suita lui David a zis: „Împărate, dă-mi voie să-i iau capul, fiindcă te ocărăşte!”. Şi David a răspuns: „Să nu-i faceti nimic, pentru că Dumnezeu i-a poruncit asa, pentru păcatele mele”. A avut si el, cum se spune, păcatele lui. „Pentru păcatele mele sunt izgonit. Lăsati-l în pace, nu-i faceti nimic. I-a poruncit Dumnezeu…”
Dumnezeu a vorbit prin gura lui Simei.
Aşa trebuie să gândim şi noi: pentru păcatele mele mi-a venit necazul ăsta şi trebuie să-l rabd. Şi Dumnezeu m-o ierta.
– Da, dar oamenii care nu prea merg nici pe la Biserică spun: „Dumnezeu nu stiu ce are cu mine, că eu n-am făcut niciun păcat, n-am omorât pe nimeni”. Cineva ţinea odată o teorie cum că n-a omorât pe nimeni, că n-a stricat nicio fecioară, şi atâta!
– Păi numai astea-s păcate?
Poate că dacă tot se agăta atâta de ele, probabil sunt singurele două pe care nu le-a făcut!
Trebuie să se gândească omul, în viata lui, câte n-a gresit. Dacă noi şi numai cu gândul ne-am gândit ceva rău în fata lui Dumnezeu, am gândit c-am să-i fac ceva rău cuiva, sau m-am gândit să-i fur ceva, ei, ăsta e un păcat, un păcat mare! Cum spune: „orice nedreptate este păcat”. Asta la Epistola 1 Ioan, 5 cu 17.
Extras din Ne vorbesc părinţi athoniţi – de Danion Vasile şi Marian Maricaru, via https://prodromu-athos.ro
