M-am întors în celulă şi m-am dăruit cu totul lecturii. Nu avusesem niciodată ocazia să aflu şi nici nu citisem vreodată ceva despre fericitul Stareţ Paisie. Îmi trimiseseră odată de la Organizaţia Familiilor cu mulţi Copii din Atena, pe lângă titlul de Honoris Causa, pentru că ajutasem copii din aceste familii să îşi găsească de lucru în Cipru, o carte a Părintelui Paisie, însă i-o dădusem mamei, fără o să deschid. Citind câteva pagini, am simţit că îl cunoşteam de ani de zile, mi-a dat putere, curaj, şi în câteva rânduri m-a făcut chiar să râd. Am citit cartea de două sau de trei ori şi simţeam, într-adevăr, că trăiesc toate cele scrise acolo. Plângeam de bucurie…
Într-una dintre acele zile, consulul Ciprului dintr-o ţară vecină m-a vizitat şi, printre altele, m-a întrebat dacă mă folosisem cu ceva din această izolare.
Răspunsul meu a fost: „L-am cunoscut pe Dumnezeu, am aflat despre credinţa mea, m-am regăsit pe mine însumi!”. I-am spus că pierdusem destul de mult şi în greutate. Nu vorbeam foarte deschis, deoarece ştiam amândoi că eram supravegheaţi. Consulul ştia totul despre cazul meu şi mi-a spus că, din păcate, în acele ţări, Ministerul Afacerilor Externe nu prea putea să dea vreun ajutor. Mi-a spus, de asemenea, că în urma cercetărilor făcute în Cipru, nu se găsise nimic de care să fi fost răspunzător penal şi credea că, în curând, aveam să mă întorc acasă. Mi-a dat curaj, lucru pentru care îi sunt foarte recunoscător.
Fragment din cartea Mărturia convertiri unui fost deținut – Părintele Paisie, sfântul si dascălul meu – Editura Egumenița 2016
