Picăturile harului

În acele zile, cu puţin timp liber petrecut în „cuşca cu aer”, am simţit pentru prima dată harul lui Dumnezeu! Temperatura trebuie să fi fost undeva sub minus douăzeci de grade… Mă plimbam prin cuşca aceea mică, şi deodată am simţit o bucurie nemaiîntâlnită, o căldură ce mă cuprindea. Au început să-mi transpire mâinile, la fel şi picioarele, şi simţeam că zăpada de sub mine se topeşte încet-încet!

Am început să spun rugăciunea şi mai tare, fără să mă tem de santinela care stătea la patru metri deasupra mea. Am pus cărticica în buzunar şi tremuram de frig, ca de obicei. Am plâns, mulţumind lui Dumnezeu, şi mă întrebam: „Cum? Cum, pe mine, păcătosul, să mă cerceteze Dumnezeu?”. Îi mulţumeam neostoit, din adâncul sufletului! Aceasta se repeta apoi de fiecare dată când am ieşit în „cuşca cu aer”. Am prins astfel putere şi curaj şi m-am dedicat cu şi mai multă râvnă studiului şi rugăciunii!

I-am scris apoi soţiei, cerându-i ca împreună cu sora tatălui meu, să meargă la Mitropolie şi să se boteze ortodoxă, aşa cum ea însăşi ceruse de ani de zile, însă eu, păcătosul, din nefericire, neglijasem. Soţia mea era de confesiune protestantă. Am ascuns scrisoarea cincisprezece zile… Când a venit avocatul meu, i-am dat scrisoarea, iar el a pus-o repede în servietă, deoarece nu mi se îngăduia corespondenţa, fiindcă eram considerat „extrem de periculos”, după cum el însuşi îmi spunea. Mi-a dat apoi o altă scrisoare de la soţia mea, spunându-mi să o citesc repede. De îndată ce am terminat-o, i-am dat-o, şi el a rupt-o. Nu-mi venea să cred! La tot ce-i spuneam în scrisoarea pe care i-o scrisesem cu cincisprezece zile în urmă şi pe care tocmai i-o dădusem avocatului, soţia mea îmi răspundea! Îmi scria că o vizitase pe sora tatălui meu şi că împreună merseseră la Mitropolie şi stabiliseră o zi pentru Botezul ei, în timp ce începuse deja catehezele baptismale cu arhimandritul Mitropoliei de Kitio. Am plâns toată ziua de bucurie! În ziua botezului am rugat-o pe Preacurata şi pe toţi sfinţii să fie cu ea şi sunt sigur că au fost acolo, alături de familia mea. Şi eu m-am simţit ca şi cum aş fi fost acolo. „Dumnezeul meu, iartă-mă pe mine, păcătosul, care am stat atâţia ani departe de Tine şi mi-am ţinut şi familia atât de departe de Tine… Cu bunăvoinţa Ta, m-ai adus lângă Tine. Te rog, ajută-i şi pe ei să vină în Biserica Ta…!”. În timpul vizitei, avocatul mi-a dat încă trei cărţi pe care mi le trimiseseră părinţii mei, Domnul să-i aibă mereu în pază! Printre ele se afla şi una galben-strălucitoare, o strălucire care îmi va rămâne întipărită pentru totdeauna. O carte scrisă de Atanasie Rakovalis (1), Domnul să-l aibă în pază, cu toată familia sa!

(1) Părintele Paisie mi-a spus…, Atanasie Rakovalis, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2002.

 

Fragment din cartea Mărturia convertirii unui fost deținut – Părintele Paisie, sfântul si dascălul meu – Editura Egumenița 2016