Părintele Petroniu Tănase despre înduhovnicire

„Omul trebuie să se sfințească, nu să se coboare în animalitate.”
Părintele Petroniu Tanase

Dacă vrem să ne asemănăm cu Dumnezeu şi să ne mântuim, trebuie să ne înduhovnicim.

Omul trebuie să se sfințească, nu să se coboare în animalitate. Trebuie să se trudească ca să se ridice de la nivelul la care se află, să se înnobileze. Ce spune Mântuitorul?: Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este. (Matei V, 48). Fiți sfinți, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt. (Levitic XIX, 2; I Petru I, 16). Chemarea omului este desăvârșirea, este sfințenia.

De ce avem noi duhovnici în mănăstiri şi Biserici? Pentru ca omul să se sfinţească!

Dumnezeu i-a dat putere omului să fie desăvârșit, iar omul e obligat să se desăvârșească. Desăvârșirea e (în) interesul nostru. Suntem datori să înmulțim talantul pe care ni-l dă Dumnezeu. Ne mântuim prin har, dar trebuie și noi să punem străduință.

Păcatul îngroaşă omul. Trebuie să te subţiezi, să te înduhovniceşti. Dacă nu reuşeşti să te cureţi de păcate şi să te sfinţeşti, n-ai făcut nimica. Asta e chemarea. Iar Hristos n-a venit doar pentru unii dintre noi. Toţi creştinii, și călugării şi mirenii au aceeaşi cale.

Să nu ții păcatul nemărturisit pentru că acesta paralizează sufletul, e ca o otravă. De aceea lumea de astăzi e atât de afundată în neputință: pentru că nu se spovedește.

Sursa: http://prodromu-athos.ro

Previous Post

Evanghelia zilei (Luca 21, 8–9, 25–27, 33–36)

Next Post

Știați că termenul „colivă” vine de la numele unei monede? Care este explicația?

Related Posts
Total
0
Share