Stabilirea datei pascaliei este o știință în sine. Nu poate intra oricine în această conversație, sau, mă rog, o poate face, dar cu delicatețea rinocerului care șterge de praf bibelourile.
Argumentul emoțional este că ar trebui să prăznuim laolaltă cu ceilalți creștini Paștile. Fiind emoțional, nu prea poți spune mare lucru pe această temă, ci doar arăta neseriozitatea acesteia. O simplă dată nu unifică nimic, ci doar oferă prilejul unui „hype” de emoții concentrate. În rest, substanța sărbătorii, adică ceea ce contează, rămâne întru totul diferită – maniera de a celebra, cultul liturgic dinainte și de după, până și lucruri simple ca datinile specifice, acestea țin deja de culturi bine conturate. După ce ar trece valul emoțional, mai degrabă observi cu și mai mare luciditate cât de diferiți sunt creștinii între ei. Asta, desigur, dacă nu cumva se va căuta ca pe aceste baze emoționale să se niveleze și să se șteargă aceste diferențe. Tot din acest spectru emoțional rămâne și argumentul cu „popoarele cer”. Mai ales când vine de la antidemocrați notorii, care nu au încredere în mulțimi și care nu cred în dictonul „vox populi, vox dei”.
Argumentul „științific” este că Apusul are un calendar (cel gregorian) mai exact din punct de vedere astronomic, pentru că ține cont de echinocțiul de primăvară, pe când ortodocșii nu mai au ca reper echinocțiul din cauza decalării calendaristice, ei fiind, în ceea ce privește pascalia, încă „pe vechi” (calendarul iulian). Dar tot „științificii” repetă că sistemele calendaristice sunt convenționale – și așa este. Calendarul iudaic este mobil, relativ; la fel cel islamic. Nici cel gregorian nu este altfel, însă e diferit prin faptul că a recuperat un decalaj față de cel iulian.
Un argument mai subtil este că prin calendarul gregorian se respectă mai bine ceea ce au hotărât Sfinții Părinți la Niceea, la Primul Sinod Ecumenic (anume, ca Paștile să cadă mereu după echinocțiul de primăvară). Și iată, ni se spune, dacă ne vom muta la calendarul gregorian cu data pascaliei, atunci vom respecta mai bine decizia de la Niceea și vom celebra împreună cu catolicii/apusenii, așa cum se făcea înainte de Marea Schismă. Cam așa sună narațiunea.
Dar e o narațiune, hai să-i spunem așa, inexactă. Neinformată.
În primul rând, nici înainte de 1054 nu sărbătorea mereu Răsăritul laolaltă cu Apusul. Un rol în unificarea datei pascaliei l-a avut un Sfânt român, Dionisie Exiguul. El se baza pe tradiția alexandrină în calculul datei pascaliei.
În al doilea rând și cel mai important, oare Părinții de la Niceea realmente au avut drept criteriu exclusiv pe cel astronomic? Oare erau neinformați cu privire la decalajul calendarului iulian? Cel puțin în lectura unor autori importanți de mai târziu, ca Matei Vlastare, Părinții de la Niceea erau perfect conștienți de decalajul iulian, dar nu acesta (respectarea criteriului astronomic) era esențial, ci ca data pascaliei să fie întotdeauna DUPĂ paștele evreiesc. Nu înainte, nici în timpul, ci după. Și dacă decalajul adăuga un interval de timp suplimentar între paștele evreiesc și cel creștin, cu atât mai bine. Iar Matei Vlastare face aceste comentarii în sec. XIV, deci înaintea introducerii calendarului gregorian în Apus (prin urmare nu poate fi bănuit de vreo polemică ascunsă cu latinii pe acest criteriu). Apropo, asta ar trebui să însemne că și după Marea Schismă creștinii sărbătoreau Paștile în aceeași zi.
De fapt schimbarea a fost cauzată de introducerea calendarului gregorian în Apus, nu de schismă.
Revenind, însă, la subiect, ar trebui cercetat cu luare aminte ce au gândit Părinții de la Niceea. Pentru că, cel puțin potrivit lui Vlastare, scopul lor nu a fost să respecte cu orice preț echinocțiul, ci ca Paștile Domnului, Învierea, să fie întotdeauna DUPĂ, nu înainte, nici în timpul, paștelui evreiesc.
Vreți, așadar, ca la Niceea?
Eu susțin. Să respectăm Crezul de la Niceea și cugetul Părinților ce s-au adunat și au decis și cu privire la pascalie.
Buturuga Anghel
