Pasionați de… Dumnezeu

Preot Ioan Istrati 

E incredibil câtă energie pun oamenii în pasiunile lor. Mii de ore, bani, timp, nervi, toate pentru o iluzie. De cele mai multe ori. 

Am fost la un meci de fotbal cu un prieten. Farul – FC Botoșani. 

Știa fiecare jucător, rezervele, care a dat gol acum 5 luni, antrenorii secunzi, hibele arbitrului, cât a costat nuștiu ce african, ce salariu ia cutare. Tot. Și trăia fiecare moment. 

Eu stăteam în soare ca fleica la prăjit. Cu ochelari de soare, șapcă, toate alea. 

La ratările mai mari, toți gemeau de supărare. Unul mai înjura din toți ficații. În fața mea, un grăsan simpatic a zis: bă nu mai înjura, că e un popă în spate, te aude și te pune la pomelnic.

Deodată treizeci de chibiți s-au întors spre mine. M-am făcut mic. Sărumâânaaa… Am plecat capul. Muream de râs și de rușine. 

Părinte, zi o rugăciune, că stau ăștia călare pe noi. O să ne bată. Am dat din cap. 

Spuneam că oamenii investesc enorm în pasiunile lor. Și e oarecum firesc. 

Cel mai frumos ar fi, ca printre pasiunile frumoase din viața noastră, să fie și rugăciunea. Să fim pasionați de a vorbi cu Dumnezeu. De a ne sfătui cu El. De a asculta dorința Lui. 

Sfinții au lăsat toate pasiunile pe una. Rugăciunea neîncetată. Și ea a devenit totul în ei. Respirau rugăciune. Și în somn șopteau cuvintele vieții. Și încet încet Dumnezeu S-a născut în ei. Au devenit mame duhovnicești pentru Pruncul infinit. Și L-au legănat cu brațele lor. L-au hrănit cu ființa lor. L-au sărutat mereu. L-au iubit. Un prunc nu crește cu lapte, ci cu un miliard de sărutări. Așa e și cu Dumnezeu. 

De aia, după sute de ani după ce au murit cu trupul, acești pasionați de Dumnezeu rămân vii și lucrători. Fac ce au făcut o viață: vorbesc cu Dumnezeu pentru noi. Și mii de oameni le sărută trupul. Pentru a primi din harul lor. 

Să luăm aminte.