Aceasta nu este nici chilia unui călugăr, nici camera unui preot, nici un paraclis. Este o maşină de gunoi.
Azi dimineaţă în Bucureşti am trecut pe lângă o maşină de colectat gunoiul care venea din sens opus şi care mi-a atras atenţia. Nu numai bordul îi era plin de Icoane şi de cruci, dar şi cabina şoferului era tapetată toată cu Iconiţe mici aşezate cuminţi, ordonat, ca pe pereţii unei Biserici.
A trebuit să mă întorc din drum şi să o urmez, nu am mai văzut niciodată aşa ceva. Trebuia să îl cunosc pe cel care îşi făcuse, iata!, un mic Altar în cabina unei maşini de gunoi. L-am găsit ceva mai încolo, oprit, ridicând nişte saci de gunoi din faţa caselor elegante de lânga Arcul de Triumf şi aruncându-le în maşină. Cu chip luminos şi blând, cu o cruce la gât, mi-a deschis bucuros uşa cabinei şi m-a lăsat să filmez. Înăuntru mirosea a tămâie, ardea o candelă mare roşie şi se auzeau cuvintele Evangheliei.
“Să nu luaţi nici aur, nici argint, nici aramă în cingătorile voastre, nici traistă pentru drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui…”
Văzându-mă mută de uimire a ridicat capacul unui scaun şi a scos de acolo o pungă cu sfinţenii, din care mi-a dăruit o Icoană minunată cu Maica Domnului. Nu m-a lăsat să îi fac o poză, mi-a spus doar că îl cheamă Paul şi mi-am dat seama că mi l-a scos Sfântul Apostol Pavel în cale, acum în postul său şi al Sfântului Petru, să văd ce înseamnă cu adevărat un om care sfinţeşte locul. Paul cel ce sfinţeşte maşina sa de gunoi şi şi-a transformat-o în Biserică mi-a amintit de cuvintele Sfântului Luca al Crimeei:
“Fă-ți inima ta mănăstire! Bate acolo toaca. Sună de priveghere, tămăiază și te roagă. Prin credința în Dumnezeu viața noastră capătă sens, scop, sprijin. Sufletul este plin de o comoară neprețuită….”
Şi mă gândesc la diferenţa între mine, cea din trafic şi Paul. Între mintea mea, plină de gânduri deşarte, de avioane şi de prostii şi mintea lui Paul, care dă neîncetat slavă Domnului şi sfinţeşte fiecare lucru mărunt pe care îl face…
Paul, cel care pare doar un simplu gunoier, dar oare de ce am simţit imboldul de a-i săruta mâna când mi-a întins Icoana?
Paul, un om care ar merita milioane de share-uri, asa cum primesc manelele, pentru că este un adevărat exemplu de om care sfinteşte locul. Sau…maşina de gunoi.
Sursa: Facebook – Sasha Svet.