Cuviosul Efrem Katunakiotul vorbește: „De câte ori mergeam la Bătrânul Iosif [Cuviosul Iosif Isihastul] și îl găseam înecat în tristețe, pentru că voiau să-l izgonească de la Sfânta Ana Mică, și totuși nu vedeam să se întâmple asta!
Nu o vedeam.
Când Bătrânul l-a chemat pe Părintele Onufrie să vină ca să ne aducă mângâiere. „Măi să fie… Gheronda îi cere acum ajutor Părintelui Onufrie”?
Atunci am înțeles în ce stare era Starețul atunci.
Se îneca în tristețe.
Și apoi a văzut-o pe Maica Domnului. A adormit puțin și a văzut-o pe Maica Domnului care i-a zis: „De ce deznădăjduiești? Pune-ți nădejdea în mine.”
Și Hristos Și-a întins mâna și l-a mângâiat, așa… cu o mână moale.
Starețul s-a trezit și a spus că Maica Domnului îl va ajuta.
Și Maica Domnului a intervenit și chestiunea s-a rezolvat.
Pe marginea prăpastiei să se afle cineva, să nu deznădăjduiască.
Nu, căci există Pronie dumnezeiască.
O avem pe Maica Domnului.
Nimeni, la prima întristare, să nu depună armele.
Noi la prima piedică, depunem armele.
Dar oare, în felul acesta, nu o întristăm pe Maica Domnului, dragostea ei maternă?
Ne bucurăm de lumina de pe Muntele Tabor, în timp ce evităm Golgota.
Cu toate acestea, răsplata nu o primim pentru bucurie, ci pentru tristețe.
Sursa: Gheronda Efrem Katunakiotul, teologul și pedagogul pustiei – Gheorghios S. Kroustalakis, editura Egumeniţa.
