Diavolul este precum un călău. Călăul lovește osânditul cu câte lovituri îi îngăduie judecătorul, iar nu cu câte vrea el. Așa și acela, ne lovește, dar nu așa cum vrea, cu câtă răutate izvorăște din el împotriva noastră. Ne lovește atât cât îi îngăduie Dumnezeu, firește dacă noi suntem ai lui Dumnezeu. Căci altfel, ne lovește fără milă, findcă noi singuri, din nepăsarea noastră, cu necredința noastră și cu lipsa de pocăință ne-am predat în mâinile lui. Neatenția noastră și nu diavolul este pricina păcătuirii noastre.
Diavolul servește. Dacă noi nu consimțim să gustăm din cele servite, nu vom pătimi nimic rău. Diavolul provoacă prin ademenire, prin atracție. Dacă noi nu deschidem urechile noastre, precum însoțitorii lui Odisea, când au trecut pe lângă insula sirenelor, nu vom gusta plăcerea. Diavolul întinde curse. Dacă noi nu ne vom lăsa atrași, ci vom avea ochii deschiși, nu ne vom zdrobi. Așadar, așa cum spune Sfântul Gură de Aur, noi suntem pricina păcătuirii. Noi, care nu luăm aminte și ne lăsăm atrași de diavolul.
Dovadă sau comparație și pildă împotriva lui Adam este Iov. Pe Adam l-a ispitit diavolul numai cu cuvintele. Pe Iov însă l-a ispitit și cu lucrul. De la Adam și Eva nu a luat nimic, ci doar le-a vorbit. Însă de la Iov a luat totul: bogăția și cei zece copii. Dar cu toate acestea nu a reușit să-l încovoaie. Unul, Adam, nu a opus rezistență și l-a atras în păcat, în timp ce celălalt s-a împotrivit cu vitejie. Dar cel mai important este faptul că Adam a fost biruit în Rai, pe când Iov în arșița păcatului a ieșit biruitor.
Suntem păcătoși. Și care este criteriul care adeverește păcătoșenia noastră? Judecata și comparația. Judecată înainte de Judecata de Apoi face înlăuntrul nostru conștiința noastră. Conștiința este foc, foc nestins, care arde cele dinlăuntrul nostru, iad mai înainte de iad. Părinții se roagă ca nimeni să nu cadă în iadul conștiinței. Este lucru înfricoșător. Se poate stinge acest foc al conștiinței? Da, cu lacrimile pocăinței și cu Sângele lui Iisus Hristos. Conștiința tuturor este rănită, fără nicio excepție. Se poate tămădui? Da, cu medicamentul oferit de preafrumoasa noastră Biserică Ortodoxă.
Este însă nevoie să cunoaștem mai întâi rănile sufletului nostru, să ajungem la binecuvântata cunoaștere de sine, să cunoaștem cine este sinele nostru, patimile noastre, neputințele noastre, slăbiciunile, trecutul nostru și toate acestea. Prin faptul de a muta greutatea responsabilității asupra diavolului, nu realizăm nimic. Însă prin cunoașterea rănilor noastre și prin căutarea cu stăruință, cu rugăciune, cu nevoință a medicamentelor potrivite, în felul acesta vom dobândi iertarea greșelilor noastre.
Toți cei care se ocupă cu contabilitatea, știm că în fiecare seară se face socoteala, se face casa. Tot astfel și creștinul, este dator să facă socoteala faptelor sale înainte de a dormi. Dacă nu se face aceasta, această dare de seamă duhovnicească, omul se îndreaptă către faliment. Dacă vechii pitagorei făceau socoteala vieții lor în fiecare seară, oare nu cu atât mai mult noi, creștinii, suntem datori să facem aceasta? Conștiința noastră ne mărturisește ce am făcut. Judecata o putem facem în fiecare seară, dacă vrem. Și dacă trecem printr-o astfel de judecată în fiecare seară, negreșit vom fi îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu, fiindcă această judecată ne va îndrepta.
Iar atunci când conștiința noastră ne mustră, găsim scăparea cu lacrimi la mărturisire, la binecuvântata de Dumnezeu baie. Orice descoperă omul înaintea lui Dumnezeu ca păcat, prin duhovnic primește iertare. Ce lucru măreț! Cât de mare este mila lui Dumnezeu! Nu putem să cuprindem înfricoșătoarea milostivire a lui Dumnezeu, marea Lui milostivire, dragostea Lui bogată. Pe toate câte le iartă duhovnicul, le iartă și Dumnezeu. Puteți să vă imaginați aceasta? Dacă însă înăbușim glasul conștiinței noastre și nu-l ascultăm, va veni clipa când ne vor judeca cei împreună robi cu noi, care s-au îndreptat și s-au mântuit.
Suntem păcătoși. Aceasta trebuie să conștientizăm și să ne grăbim. Ne așteaptă Domnul dragostei și al îndurărilor cu brațele deschise, ca să ne dea iertare, să ne dea izbăvire. Cu puterea și cu Harul Aceluia, a Marelui nostru Dumnezeu, putem să ne împotrivim diavolului, să ne dezlipim de păcat și să trăim libertatea fiilor lui Dumnezeu. Amin.
Fragment din cartea Arta mântuirii, ce a apărut la Editura Evanghelismos.
