Preot Savatie Baştovoi
“Pentru a-i putea ierta pe alții, trebuie mai întîi să te ierți pe tine” – a devenit o rețetă terapeutică pe care o auzi chiar și de la preoți. Totuși Hristos nu a spus nicăieri că iertarea este ceva ce putem aplica asupra propriei noastre persoane. Este adevărat că, prin jertfa de pe Cruce, ni s-a dat nouă puterea împărătească de a ierta, însă această putere noi o putem proiecta doar asupra altora, nu și asupra propriei persoane. Acesta este triunghiul iubirii instaurat de Dumnezeu: eu te iert pe tine ca Dumnezeu să mă ierte pe mine.
Pe alții îi putem ierta și trebuie să-i iertăm, dar pe noi ne iartă Dumnezeu. Ne iartă în măsura în care și noi îi iertăm pe alții. “Iertați și vi se va ierta”. Nu zice “iertați-vă (pe voi înșivă) și vi se va ierta”. Dimpotrivă, cu cît ne îndreptățim mai mult, cu cît ne iertăm mai ușor propriile căderi, cu atît mai departe sîntem de la iertarea pe care o așteptăm de la Dumnezeu.
Omul care se iartă singur pe sine este înclinat să-și judece aproapele, asemenea fariseului. Oare nu s-a iertat fariseul singur, înșirînd toate faptele bune pe care le făcea, dar în același timp îl osîndea pe vameș? Și oare nu a primit iertare vameșul pentru că s-a osîndit singur?
Cea mai sănătoasă și realistă atitudine este să ne judecăm pe noi înșine cu măsura Dumnezeieștilor porunci, iar pe ceilalți să-i iertăm după măsura milei lui Dumnezeu. Doar așa ajungem să fim iertați de Dumnezeu, ca din această iertare să avem pacea inimii fără de care iubirea nu este cu putință.
