Preot Alexandru Lungu
Sâmbăta aceasta este un moment în care Biserica a rânduit pomenirea celor adormiți. Vor fi cimitirele pline, Bisericile în multe din zonele țării neîncăpătoare. Colaci și colivă, paos și coșuri pline cu tot felul de dulcegării. Oamenii se vor conforma și își vor aduce aminte preț de o zi de toți cei care cândva au fost parte din viața lor.
Mai apoi vom păși în Postul Mare. 6 sâmbete se va face pomenirea generală a morților. În prima săptămână va fi din nou forfotă. Oamenii își vor preda pomelnicul cu cei adormiți și cei mai mulți dintre ei nu vor mai călca pragul Bisericilor până în sâmbăta lui Lazăr. Este ca și atunci când suntem invitați la ziua cuiva, dar în fiecare an pășim grăbiți în pragul ușii și ne facem stânjeniți datoria â, fără să onorăm gazda cu prezența noastră.
Multe din mormintele cimitirelor par părăsite. Ca și cum nimeni din rudeniile celor adormiți nu s-ar mai afla în viață. Situația se schimbă cu câteva zile înainte de marea sărbătoare a Învierii. Atunci rușinați de momentul plin de încărcătură spirituală, aproape obligați, fiecare își găsește timp să curețe mormintele celor dragi.
Ce rol are această pomenire? Schimbăm soarta de dincolo de hotarul acestei vieți? Poate Biserica și rugăciunile noastre să cântărească atât de mult în privința locului pe care cei adormiți l-au moștenit după moarte? Se mai modifică prin toate aceste pomeni soarta sufletelor? Sau este doar o sursă frumușică de îmbogățire a preoților? Colaci, prosoape, pomelnice aducătoare de bani, încă o sursă de venit care rotunjește frumos buzunarele preoților? Și chiar așa, de ce plătim pomelnicul de post? Este condiționată această citire a celor adormiți, de sumele așezate în pomelnic? Dacă da, atunci ne-am făcut asemenea fariseilor și cărturarilor. Este ca și atunci când ai ajuta pe un om aflat în primejdie, cântărind avantajele pe care le obții în urma acestui gest de curaj. Preoții nu au dreptul să condiţioneze rugăciunea în nicio situație.
Dar să revenim la subiectul inițial. Ajută aceste pomeniri pe cei adormiți? Dacă ne raportăm la pilda cu bogatul și săracul Lazăr, Avraam este tranșant și categoric. Prăpastia este de netrecut și nimeni nu poate găsi căi de acces dintr-o parte în cealaltă. Totuși Iisus moare pe Cruce și eliberează un întreg iad.
Cum poate o colivă și un colac să cântărească mai mult decât o viață trăită la limita răutății? Sau citirea unor pomelnice să șteargă un ocean de răutăți? Fără îndoială că nu se poate. Dar ceea ce ne ajută în mod real este jertfa lui Hristos pentru noi de pe Cruce. La fiecare Sfânta Liturghie Hristos moare pe Cruce și este așezat în mormânt. Din acel Potir Euharistic Hristos coboară din nou în iad și-l eliberează. Jertfa lui Hristos nu a avut ecou doar acum 2000 de ani, ci El continuă să elibereze până la sfârșitul veacurilor sufletele robite.
Și totuși, de ce atâta chin și cheltuială? Pentru ce atâția colaci și colive? Aici apare nevoia omului de a-și manifesta vizibil și concret dragostea față de sufletele celor adormiți. Asemenea unei Icoane care ne aduce aminte de cineva drag, colacul și coliva devin un simbol palpabil al celor care au fost cândva trup viu. Au mâncat pâine și au vibrat de viață.
Totuși trebuie să reținem odată în plus, nu colacul și nici colivia au puterea să elibereze trupurile celor adormiți din iad, ci dragostea noastră și jertfa lui Hristos din fiecare Altar. Fără Liturghie totul devine doar un soi de superstiție păgână. Iubirea fără jertfă, este doar praf in vânt și minciună ambalată frumos vederii noastre!
