Pentru ce, frate, ți-ai pierdut sufletul tău?

Venind Sfântul Andrei în târg, la o cruce a aflat pe un oarecare monah a cărui viață o lăudau toți ca fiind îmbunătățită; căci cu adevărat bine se nevoia, precum se cuvine monahilor, însă era biruit de iubirea de argint fără de măsură; mulți dintre cetățeni, mărturisindu-și înaintea lui păcatele, îi dădeau lui mulțime de aur ca să o împartă la săraci pentru mântuirea sufletelor lor, iar el, fiind cuprins de nesățioasa patimă a iubirii de argint, nimănui nu da, ci în punga sa punea totul și, văzând că argintul se înmulțește, se bucura. Iar Fericitul Andrei, mergând pe calea aceea unde ticălosul monah își avea petrecerea sa, cu ochi proorocești a văzut un șarpe înfricoșat încolăcindu-se pe grumazul lui. Și, mergând aproape de călugăr, privea la șarpele acela. Iar călugărul, socotind că este unul din săraci și stăruie ca să ia milostenie, i-a zis: “Dumnezeu să te miluiască frate, că nu am ce să-ți dau”.

Fericitul Andrei, depărtându-se puțin de dânsul, a văzut o hârtie în văzduh, deasupra șarpelui, scrisă cu litere negre: “Șarpele iubirii de argint, rădăcina a toată fărădelegea”. Apoi, uitându-se înapoi, a văzut doi tineri certându-se între dânșii: unul era negru și avea ochii întunecați, căci era diavol, iar altul era alb ca o lumină cerească, căci era îngerul lui Dumnezeu. Și zicea tânărul cel negru: “Al meu este călugărul acesta, că voia mea face, căci nemilostiv și iubitor de argint este și cu Dumnezeu parte nu are, ci ca un al doilea slujitor de idoli mie îmi slujește”. Iar luminosul înger zicea: “Ba nu, al meu este de vreme ce postește și se roagă și este smerit și blând”. Și se certau așa amândoi și nu era pace între dânșii. Atunci s-a auzit un glas din cer spre purtătorul de lumină înger, zicând: “Nu ține parte cu călugărul acela și lasă-l pe el, căci lui Mamona slujește, iar nu lui Dumnezeu”. Îndată s-a depărtat îngerul Domnului de la dânsul.

Văzând aceasta Fericitul Andrei s-a mirat cum potrivnicul demon a biruit pe îngerul cel luminat. Odată a întâmpinat pe călugărul acela Sfântul Andrei în uliță și, luându-l de mâna dreaptă, i-a zis: “Robule al lui Dumnezeu, fără de mânie să mă asculți pe mine, robul tău, și cu mila ta primește smeritele mele cuvinte, că pentru tine mare necaz mi s-a făcut și nu pot de acum să rabd mai mult; mai întâi ai fost prieten al lui Dumnezeu, iar acum te-ai făcut prieten și slugă diavolului. Aripi ai avut ca și serafimii, deci, pentru ce te-ai dat satanei, ca să le taie pe ele din rădăcină? Chip ai avut ca de fulger și pentru ce te-ai făcut întunecat la chip? Vai, mie! de vreme ce ai avut vedere ca cei cu ochi mulți, iar acum te-a orbit pe tine șarpele! Soare ai fost, acum ai apus în noaptea cea întunecoasă și rea. Pentru ce, frate, ți-ai pierdut sufletul tău? Pentru ce te-ai însoțit cu diavolul iubirii de argint? Pentru ce i-ai dat lui odihnă întru tine? Pentru ce ai argintul? Oare te vei îngropa cu el? Nu știi că după moartea ta va rămâne altora? Pentru ce ții păcate străine și vrei să te sugrumi cu scumpetea, iar alții sunt flămânzi și însetați și mor de frig, iar tu, privind la mulțimea aurului, te veselești? Aceștia sunt pașii pocăinței? Sau altfel este rânduiala călugărească și defăimarea vieții celei deșarte? Oare așa te-ai lepădat de lume și de cele ce sunt în lume? Oare așa te-ai răstignit lumii și tuturor deșertăciunilor? Oare nu ai auzit pe Domnul Care zice: “Să nu agonisești aur, nici argint, nici aramă, nici două haine?” Pentru ce ai uitat aceste porunci? Iată, astăzi sau mâine se sfârșește viața noastră și cele ce le-ai agonisit ale cui vor fi? Oare nu știi că îngerul Domnului, cel ce te păzește pe tine, s-a depărtat de la tine plângând, iar diavolul stă aproape de tine și șarpele iubirii de argint s-a încolăcit în jurul grumazului tău și tu nu-l simți pe el? Adevăr zic ție, că alături de tine trecând, am auzit pe Domnul Dumnezeu lepădându-Se de tine. Deci, mă rog ție, ascultă-mă și-ți împarte averea la săraci, la văduve și la sărmani și la cei scăpătați și la străinii cei ce nu au unde să-și plece capetele și sârguiește-te să fii iarăși prietenul lui Dumnezeu. Iar de nu mă vei asculta pe mine, apoi rău vei muri. Așa mă jur pe Iisus Hristos, Împăratul nostru, că îndată vei vedea pe diavol”. Și i-a mai spus lui: “Oare îl vezi pe dânsul?” Și i s-au deschis călugărului ochii sufletești și l-a văzut pe diavol, ca pe un arap negru, în chip de fiară și buzat, stând departe și neîndrăznind a se apropia de dânsul, de teama Sfântului Andrei. Iar călugărul a zis sfântului: “Îl văd pe el, robule al lui Dumnezeu și spaimă mare m-a cuprins, deci spune-mi cele ce îmi sunt de trebuință spre mântuirea sufletului meu”. Robul lui Dumnezeu Andrei a zis iarăși către dânsul: “Să mă crezi pe mine, că de nu mă vei asculta, îl voi trimite pe el la tine ca să te chinuiască, ca toți să vadă rușinea feței tale, nu numai cetățenii aceștia, ci toți oamenii din cele patru margini ale lumii. Deci, păzește-te și cele ce-ți spun ție, fă-le!”

Auzind acestea călugărul, s-a înfiorat și a făgăduit ca să îndeplinească toate poruncile. Și îndată a văzut Sfântul Andrei că a venit de la răsărit un duh puternic, ca o văpaie de fulger și s-a atins de șarpele acela, zdrobindu-i puterea, iar șarpele s-a prefăcut în corb și s-a dus de acolo. La fel a pierit și arapul cel negru și iarăși a luat putere îngerul lui Dumnezeu spre paza acelui călugăr.

Ieșind de la el fericitul, i-a poruncit, zicându-i: “Ferește-te, să nu spui cele făcute de mine la nimeni, iar eu voi începe a te pomeni ziua și noaptea în rugăciunile mele, ca Domnul Iisus Hristos să-ți îndrepte calea spre bine”. Și, ducându-se, călugărul a împărțit tot aurul pe care-l avea la săraci. Iar el zicea astfel celor ce aduceau aurul ca să-l împartă cu mâinile sale: “Ce folos îmi este ca să mă îngrijesc de spinii străini?” Viețuind el așa precum se cade unui călugăr, i s-a arătat robul lui Dumnezeu în vedenie, cu fața veselă și i-a arătat pe un câmp un pom luminos care avea floare de dulci roduri și i-a zis: “Să-I mulțumești lui Dumnezeu că te-a scos pe tine din gura șarpelui și a făcut sufletul tău ca pe un pom purtător de floare; deci, sârguiește-te ca pe acea floare să o faci rod dulce căci, iată, acest pom frumos pe care îl vezi este închipuirea sufletului tău”. Apoi, deșteptându-se, călugărul mai mult s-a întărit la lucrul duhovnicesc și întotdeauna aducea mulțumită lui Dumnezeu și Sfântului Andrei, plăcutul Său, prin care s-a povățuit la calea mântuirii.

Extras din Viețile Sfinților– Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos (02 octombrie).

Total
215
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Matei 24, 1–13)

Next Post

Viețile Sfinților – octombrie, ziua 2

Related Posts