Sf. Ioan Gura de Aur
Nu ne va mântui pe noi locul, dacă nu vom face voia lui Dumnezeu, ci, pe fiecare, îl mântuiește, mintea cea cu bunăvoie către Dumnezeu. Că nu este ajutor nici din dregătoria cea cinstită, nici din locul cel sfânt, pentru cel ce nu face porunca lui Dumnezeu. Că, ce dregătorie este mai mare decât dregătoria lui Adam, cea fără de moarte, sau ce loc este mai frumos, decât Raiul, din care a fost izgonit Adam, prin călcarea poruncii lui Dumnezeu?
Și, dimpotrivă, ce este mai de ocară, decât gunoiul, pe care șezând Iov a păzit porunca lui Dumnezeu și în Rai s-a sălășluit? Iar Saul la împărăție fiind și în palate de mult preț stând, și viața aceasta a pierdut-o, și nici pe cealaltă n-a câstigat-o. Iar Lot, aflându-se în Sodoma, în mijlocul unui popor fără de lege, făcând poruncile lui Dumnezeu, s-a mântuit și cunună cu sfinții a luat. Și de va zice cineva, că nu se poate mântui în lume, cu femei și cu copii, unul ca acela, cu nebunie se înșeală, că, pretutindeni, ne primește pe noi Dumnezeu, dacă împlinim poruncile Lui. Locul pe nimeni nu mântuiește, nici nu osândește, ci, pe fiecare, faptele îl osândesc, sau îl mântuiesc.
Deci, măcar că în lume petrecem, o, fratilor, să nu ne deznădăjduim chiar de am și gresit cu ceva, ci, iarăși, prin pocăință, să alergăm la Dumnezeu, și să fim milostivi și darnici cu cei săraci și neputinciosi, din averile noastre. Căci, mai mult pentru unii ca acestia ți-a încredintat tie Dumnezeu averea, că ea cu nimeni nu s-a născut împreună. Pentru aceea, să dai milostenie singur, de bună voie, că de mult ajutor este sufletului tău, adică, a da cu mâna ta. Și să nu ai martori lângă tine, când faci milostenie. Pe rudele cele apropiate ale tale, să nu le treci cu vederea. Mai întâi, pe cei din casa ta, și pe rudeniile tale, fără de grijă să-i faci, apoi, după aceștia, si la altii să faci milostenie. Că este fățărnicie, ca, la săracii cei străini să împarți milostenie, iar neamul tău, sau cei din casa ta să fie goi, desculți și flămânzi. Deci, cum zici că te îngrijești de sufletele lor, iar de trupeasca lor nevoie nu te îngrijești? Cum, dar, îi vei duce pe dânșii la frica lui Dumnezeu, atâta timp cât îi necăjesc pe ei trupeștile neajunsuri? O, câtă nepricepere și câtă inimă rea!
Au n-ați auzit Scriptura care zice: „Fericit este cel ce miluiește sufletele robilor săi și nu-și lasă neamul său în nevoi”. Că de vei supăra pe ai tăi, iar pe alții vei milui, îți va zice tie Domnul: „Fățarnice, orbitule de răutate, scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea să scoți și gunoiul fratelui tău. Deci, auzind acestea acum, așa, să miluiești pe cei de aproape ai tăi și să te îngrijesti de hrana lor, ca să faci milostiv pe Dumnezeu față de tine. A Căruia este slava în veci!
