Preot Alexandru Lungu
Închei seara cu o minune. Vine acum câteva săptămâni o doamnă extrem de mâhnită. De când a intrat pe ușa Bisericii, i-am citit pe față câtă amărăciune se ascundea în sufletul ei. Am poftit-o în birou și a început să-mi povestească despre soțul ei care de ani de zile bea fără încetare. Mai mult decât atât, de ceva vreme a devenit și violent, iar puținii bani care îi mai rămân după ce își face de cap pe la vreo crâșmă îi aruncă la jocurile de noroc. Îmi și spune la un moment dat: “Părinte, nu știu cum să mă mai rog. Parcă Dumnezeu Şi-a întors cu totul fața de la mine. Pur si simplu îmi vine să plec și să nu mă mai întorc.”
O ascult și îmi dau seama din start, orice canon i-aș recomanda se va revolta. Totuși merg până la capăt cu gândul și îi recomand post aspru, psaltirea și două acatiste. O văd imediat cum îi apar grimase pe față, însă de rușine îmi spune că se va ține și de aceste rugăciuni. Îi recomand la plecare să facă puțină aghizma în casă la început de post și în fiecare zi să stropească prin casă, să dea și peste mâncare.
Azi pe la amiază mă sună și mă întreabă dacă poate aduce un pachet pentru Sfântul Nicolae. Îi spun că sunt în jurul orei 12. Intră pe poartă cu sacoșele și de braţ cu soțul ei. Îmi spune că a 40-a zi după ce a terminat canonul, bărbatul ei a avut un coșmar înfricoșător și atât de marcat a fost încât s-a trezit tulburat și a hotărât să meargă cât de repede la preot pentru o spovedanie. Pe lângă asta a făgăduit și faptul că se va opri de la băutură.
A dus canonul până la capăt și, pentru răbdarea ei, Dumnezeu i-a scos soțul de sub puterea celui rău. Uneori Dumnezeu vrea să ne smerim până la pământ, pentru a ne ridica apoi inima la cer. Sus inima!
