În timpul unui război, un colonel a fost rănit grav și dus de urgență la cel mai apropiat spital, unde a fost îngrijit cât se poate de bine. Dar, după un timp, acesta observă că la celălalt capăt al salonului se aflau două paturi cu bolnavi de care nimeni nu se apropia, nici măcar vreun doctor. O singură călugăriță stătea mereu cu ei și îi îngrijea cu multă dragoste, căutând să nu le lipsească nimic și rugându-se neîncetat.
Întrebând de ce sunt bolnavii de la capătul salonului atât de izolați, colonelul a rămas mut de uimire, aflând că oamenii aceia suferă de o boală fără leac și că în scurt timp vor muri. Nimeni nu se apropia de bolnavi de teamă să nu se molipsească.
– Bine – a mai întrebat colonelul – dar călugărița care stă mereu împreună cu ei și îi îngrijește?
– Desigur că era sănătoasă – i-a răspuns un doctor, dar acum s-ar putea să se fi îmbolnăvit și ea. Noi n-am lăsat-o să se apropie, dar ea a insistat spunând că cineva trebuie să-i îngrijească și pe oamenii aceia.
– Doamne, a mai exclamat colonelul, n-aș face așa ceva nici pentru un sac plin cu bani.
Din celălalt capăt al salonului, călugărița l-a auzit și, întorcându-se spre colonel, i-a răspuns liniștită și cu zâmbetul pe buze:
– Nici eu n-aș face acest lucru pentru un sac cu bani. Îl fac însă pentru o răsplată mult mai mare. Pentru mulțumirea pe care o citesc în ochii acestor oameni sărmani pe care pot să îi ajut și pentru răsplata pe care ne-o va da Dumnezeu fiecăruia dintre noi, după meritul nostru.
„Ești desăvârșit atunci când, în locul tău, îl preferi pe aproapele.” (Avva Iacov)
Extras din Cele mai frumoase pilde şi povestiri creştin-ortodoxe, autor Leon Magdan, editura Aramis – Patriarhia Română, 1998.
