Cel mai mare vei fi atunci când te vei preschimba pe tine, cu gândul, în nimic; când te vei ridica cu duhul până la Duhul cel nesfârşit şi nemărginit, şi vei privi din înălţime şi din depărtare la tine ca asupra unui lucru, tot aşa de nepărtinitor precum priveşti acum, în trup, toate celelalte lucruri din jurul tău; când, din acea depărtare şi înălţime, vei privi asupra ta ca la cineva care a murit, ca la cineva risipit în praf şi cu desăvârşire pierit; şi vei simţi toate celelalte trupuri – pe toate şi pe fiecare – ca pe propriul tău trup; când vei via întru Nemurire şi Viaţă, şi vei privi lucrarea neînsemnată şi zadarnică a morţii şi vei privi însăşi moartea în trecut; zic în trecut, dar unul fără prezent şi viitor.
Atunci moartea, care necontenit ameninţă să-ţi ia trupul, nu-ţi va părea mai de temut decât vântul care ameninţă să-ţi ia pălăria, deoarece atunci vei cunoaşte că
sufletul tău poate fiinţa şi fără trup, ca şi capul fără pălărie.
Extras din Gânduri despre bine și rău – Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Predania.
