În cea de-a doua zi a lunii octombrie, imediat după sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, ținută în amintirea momentului în care Maica Domnului a scăpat din primejdie creștinii din Constantinopol, Biserica noastră Ortodoxă face pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian vrăjitorul şi a Sfintei Iustina fecioara. Deși această dată nu este evidențiată în mod special în calendarul nostru, mii de credincioși din întreaga țară și chiar de peste hotare vin anual la Biserica Zlătari, de pe Calea Victoriei din București, pentru a se închina la mâna dreaptă a Sfântului Ciprian, rugându-se pentru darul vindecării și cunoscându-l pe el ca fiind mare apărător în fața farmecelor, vrăjilor sau a blestemelor.
După cum știți, prin aceste articole pe care le publicăm constant, venim în întâmpinarea dumneavoastră cu unele idei lămuritoare sau clarificări legate de viața sau minunile Sfinților, pentru a dobândi un soi de „cultură generală” de care fiecare dintre noi, în calitate de creștini, ar trebui să ținem seama și să ne-o însușim. Astfel, cu prilejul prăznuirii Sfântului Ciprian din acest an, am hotărât să dedicăm acest editorial unui fapt mai puțin cunoscut publicului larg: legătura dintre ciuma anilor 249-262 şi Sfântul Mucenic Ciprian și, mai cu seamă, cum a ajuns această boală infecțioasă să fie cunoscută și sub numele de „Plaga lui Ciprian”. Detalii, în rândurile de mai jos.
Vrăjitorul devenit Mucenic al lui Hristos
Sfântul Ciprian, originar din Antiohia Pisidiei, a trăit în timpul împăratului Deciu, în jurul anului 250. Fiind dintr-o familie bogată și respectată, a avut acces la învățătură și a studiat magia în Atena, Egipt, Caldeea și India, devenind unul dintre cei mai cunoscuți vrăjitori din lumea păgână.
Potrivit tradiției Bisericii, un tânăr din Antiohia, pe nume Aglaid, i-a cerut ajutorul lui Ciprian pentru a o cuceri pe Iustina, o creștină care refuza cu încăpățânare orice avansuri. Iustina, prin rugăciune și semnul Sfintei Cruci, a reușit să respingă toate încercările magice ale lui Ciprian, indiferent de metodele pe care acesta le folosea. Nici diavolii trimiși de Ciprian, nici încercările sale de a se transforma în diferite forme nu au avut succes, deoarece Iustina rămânea fermă în credință.
Impresionat de puterea rugăciunii și de faptul că vrăjile sale nu funcționau, Ciprian a decis să renunțe la magia sa. A predat toate cărțile de magie episcopului Antim și a cerut să fie inițiat în credința creștină. După ce a primit Botezul, a devenit preot, iar după 16 ani, a fost numit episcop, continuând să apere dreapta credință de eretici și păgâni.
Sfânta Iustina, la rândul ei, a fost rânduită diaconiță și stareță a unei mănăstiri. În timpul persecuțiilor, Ciprian și Iustina au fost arestați și aduși înaintea guvernatorului Evtolmie, care le-a promis libertatea dacă vor jertfi idolilor. Refuzând, au fost torturați și, în cele din urmă, decapitați pe 2 octombrie 304. Trupurile lor au fost duse în secret la Roma, unde mormintele lor au devenit locuri de pelerinaj, aducând vindecare celor bolnavi.
„Plaga lui Ciprian”
În istoria antică a Imperiului Roman, unul dintre cele mai devastatoare evenimente a fost epidemia de ciumă cunoscută sub numele de „Plaga lui Ciprian,” care a afectat imperiul între anii 249 și 262 d.Hr. Epidemia a primit numele de „Plaga lui Ciprian” deoarece Sfântul Ciprian a fost una dintre cele mai influente figuri care au relatat și analizat boala. Deși convertit la creștinism, Sfântul Ciprian fusese inițial un eminent scriitor păgân, cunoscut pentru studiile sale. Sfântul Ciprian a documentat atât manifestările fizice ale bolii, cât și implicațiile spirituale și sociale pe care le avea asupra comunităților din Imperiul Roman.
Dacă în zilele noastre „plaga” înseamnă o leziune a țesuturilor corpului, provocată accidental sau chirurgical, în vechime acest termen se referea la o calamitate, un dezastru sau o boală gravă care a afectat o anumită comunitate. Cu aceeași semnificație a fost folosit și în Vechiul Testament, pentru a descrie calamitățile care au afectat Egiptul în vremea lui Moise.
Revenind, ciuma din vremea Sfântului Ciprian a avut un punct de plecare speculat a fi în Etiopia, de unde s-a răspândit rapid prin regiunile din nordul Africii și de-a lungul Mării Mediterane. Boala s-a extins de-a lungul Nilului, atingând în cele din urmă orașele mari, precum Alexandria, Roma și alte părți ale Europei. Chiar și Dacia, aflată la limita nordică a Imperiului Roman, a fost afectată de această pandemie, fapt confirmat atât de sursele scrise, cât și de descoperiri arheologice. În tratatul „De mortalitate”, cunoscut și ca „scrierea despre ciumă”, Sfântul Ciprian indică simptomele și modul de manifestare a bolii: cei afectați de această boală sufereau de oboseală extremă, aveau febră mare, leziuni interne, vărsături și hemoragii. Unele victime își pierdeau simțurile, inclusiv vederea și auzul, iar uneori sângereau chiar și prin ochi. O caracteristică notabilă a ciumei era că afecta fiecare casă, un detaliu care a dus la compararea acesteia cu plăgile biblice din Egipt.
Pe lângă numărul imens de vieți pierdute, ciuma din vremea Sfântului Ciprian a avut un efect semnificativ asupra structurii sociale și politice a Imperiului Roman. Moartea în masă a redus populația, afectând economia și slăbind forțele militare. Atât păgânii, cât și creștinii au suferit deopotrivă, dar răspunsul creștinilor la criză a fost remarcabil, aceștia fiind apreciați și lăudați pentru grija pe care o ofereau bolnavilor și morților, adesea punându-și propriile vieți în pericol pentru a-i îngriji pe cei afectați.
De altfel, în aceeași lucrare, „De mortalitate” (Despre moarte), scrisă în timpul epidemiei de ciumă, Sfântul Ciprian îi îndeamnă pe credincioși să rămână tari în credință și să vadă suferința ca pe o ocazie de a-și demonstra compasiunea față de cei bolnavi și credința în Dumnezeu: „Este vremea nu doar să vorbim despre iubire, ci să arătăm, prin fapte, dragostea noastră pentru frații noștri. Cel care nu iubește pe fratele său nu poate iubi pe Dumnezeu”, sau în alt loc: „Ce rușine este să nu vrem să plecăm din lume, sau să plecăm cu tristețe, când această lume este în război și e plină de durere. Dacă ne iubim frații, dacă vrem să trăim cu Hristos, nu ar trebui să ne fie teamă de moarte, căci aceasta ne aduce mai aproape de El […]. Ce fericire să plecăm repede din această lume, să ne izbăvim de grijile pământești și să ne alăturăm Sfinților în ceruri, unde nu există suferință, ci doar fericire veșnică”.
Așadar, documentată cu precizie de Sfântul Ciprian, această epidemie este amintită până în zilele noastre nu doar pentru distrugerile sale, ci și pentru modul în care a consolidat imaginea creștinismului în fața unei astfel de încercări. Scrierile și mărturiile Sfântului Ciprian au păstrat vie imaginea acestui eveniment istoric, iar „plaga” îi poartă numele pe de o parte datorită contribuției sale esențiale la înțelegerea și descrierea acestui moment de criză, iar pe de altă parte pentru modul în care a reușit să-i convingă pe creștinii vremii sale să-și păstreze nădejdea în Dumnezeu chiar și în fața marilor încercări, considerând suferința nu doar ca o pedeapsă, ci ca o probă a credinței lor în vederea moștenirii vieții celei veșnice.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
