Pocăința celor două văduve păcătoase

Un episcop a aflat despre două văduve că trăiau în păcat. A rugat atunci pe Dumnezeu să-i descopere și El despre aceasta, astfel încât să poată lua o hotărâre.

Și într-adevăr, Dumnezeu a dăruit robului Său ceea ce a cerut, în vremea dumnezeieștii Liturghii. Căci în timp ce se împărtășeau credincioșii, episcopul vedea pe chipul fiecăruia păcatele pe care le săvârșea și de care era stăpânit.

Unele fețe păreau ca fiind unse cu funingine. Altele păreau că erau arse cu totul, cu ochii însângerați și învăpăiați.

Veneau însă și creștini care aveau chipul luminos și hainele cu totul albe. Când se împărtășeau cei dintâi, îi vedea cuprinși de flăcări care îi ardeau. Dimpotrivă, pentru ceilalți Mărgăritarul pe Care-L primeau li se făcea Lumină, care le înfășura tot trupul cu strălucirea ei. După bărbați, episcopul a început să dea Cinstitele Daruri și femeilor, dar și la ele observa aceleași lucruri. Unele fețe se arătau negre, altele înroșite precum sângele, altele învăpăiate și altele cu totul albe.

La un moment dat s-au apropiat să se împărtășească și cele două văduve cu faimă rea.

Le vede atunci îmbrăcate în haine preastrălucite și având chipurile strălucite și pline de cuviință. Când s-au împărtășit cu Preacuratele Taine, le-a văzut scăldate într-o lumină orbitoare.

După terminarea Liturghiei, episcopul a început să se roage din nou, cerând de la Dumnezeu să-i explice acea taină. Atunci s-a arătat lui un Înger.

Oare sunt adevărate sau minciună cele pe care le spune lumea despre cele două femei? îl întreabă episcopul.

– Da, sunt adevărate.

– Atunci de ce atunci când s-au împărtășit aveau chipurile luminate, purtau haine cu totul albe și ele străluceau de o lumină orbitoare?

– Aceasta pentru că cele două femei și-au simțit viața lor păcătoasă, s-au pocăit cu lacrimi, cu suspine, cu milostenie și spovedanie și au făgăduit să nu mai cadă din nou în aceleași păcate.

Și astfel, Dumnezeu le-a iertat și de atunci ele viețuiesc cu întreagă-înțelepciune și cu evlavie.

Previous Post

Să fii creștin în zilele noastre înseamnă să fii politic incorect!

Next Post

Taina Cununiei

Related Posts
Total
0
Share