Deși au trecut peste trei decenii de la căderea comunismului, cuvintele „Sfânt” și „închisoare” încă au ecouri adânci în conștiința poporului nostru. În România, în timpul regimului comunist au existat aproximativ 72 de lagăre unde deținuții erau forțați să muncească și 44 de penitenciare principale dintre care trebuie să menționăm închisorile de exterminare a elitei politice și intelectuale: Gherla, Aiud, Pitești și Târgu-Ocna. „Rugăciunea noastră în puşcărie, ca şi în viaţa de mai târziu, curgea limpede ca apa unui izvor, în care-I spui lui Dumnezeu, direct, tot ce te doare. Simţeai totdeauna că Dumnezeu aude şi te ajută să suporţi greutatea. În celulă, în întuneric, rugăciunea reprezenta legătura noastră permanentă cu Dumnezeu”, povestea Părintele Dimitrie Bejan în paginile volumului „Bucuriile suferinţei”.
Însă mărturisitori ai credinței și rugători către Hristos asupriți de chinul închisorii au existat dintotdeauna, iar perioada persecuțiilor din primele secole creștine este un bun exemplu în acest sens. Ceea ce nu știau asupritorii, încă de atunci, este faptul că privarea libertăţii nu însemna și interzicerea creștinilor de a-și mărturisi credința în Dumnezeu, singura alinare în torturile pe care le îndurau. Unul dintre aceste exemple de bucurie născută din suferință, la propriu, ne este adus în atenție în ziua de 23 februarie, când Biserica noastră îl prăznuiește pe Sfântul Sfințit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei – Sfântul născut în celula unei închisori.
Cine a fost Sfântul Mucenic Policarp?
Înainte de toate, bine este să reținem faptul că Sfântul Policarp, face parte din grupul restrâns de episcopi numiți „Părinții apostolici”, aparținând perioadei de început al Bisericii. Mai exact, părinții apostolici sunt cei care i-au cunoscut pe Sfinții Apostoli sau pe cei care L-au văzut și auzit pe Mântuitorul Hristos în timpul vieții Sale pământești. Sfântul Policarp s-a născut în secolul I după Hristos, în Efes (sud-vestul Turciei de astăzi). Părinţii săi se numeau Pangratie şi Teodora și erau buni creștini.
Deși nu se cunosc prea multe detalii despre copilăria și tinerețea sa, se știe că a fost educat în credința creștină și că a avut un rol activ în comunitatea creștină locală încă de la o vârstă fragedă. Conform tradiției, Sfântul Policarp a fost ucenicul direct al Sfântului Apostol Ioan, unul dintre cei doisprezece Apostoli ai Mântuitorului.
Pe Sfântul Apostol Ioan l-a găsit propovăduind cuvântul Evangheliei alături de ucenicii săi, Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, şi Sfântul Vucol, și a rămas împreună cu dânșii, asumându-și propovăduirea cuvântului lui Hristos și înfruntând alături de ei necazuri şi multe suferințe – știute și neștiute. Apropiat fiind de Sfântul Vucol, ajunge să îl înlocuiască pe scaunul arhieresc al Smirnei, după moartea sa.
Când pe tron a urcat împăratul păgân Marcus Aurelius, acesta a dat startul unei noi campanii de persecuție a creștinilor, ordonând în mod special ca Sfântul Policarp să fie prins și întemnițat. Astfel, a fost arestat și adus în fața autorităților romane, fiind acuzat că refuză să aducă jertfe împăratului și zeilor romani. Cu toate acestea, Sfântul Policarp a rămas ferm în credința sa creștină, mărturisindu-L pe Hristos și spunând: „De 86 de ani Îl slujesc pe Hristos şi nu mi-a făcut niciodată niciun rău. Cum aş putea blestema pe Binefăcătorul şi Mântuitorul meu?”. În ziua execuției sale, în timp ce era condus la rug, el s-a rugat timp de două ore, după tradiție, aducând mulțumiri lui Dumnezeu pentru binecuvântările primite și pentru binecuvântarea de a suferi pentru numele lui Hristos.
Fiind condamnat la moarte prin arderea trupului, flăcările nu s-au atins de el, ci s-au ridicat deasupra capului său în formă de boltă. Atunci a fost înjunghiat, iar șuvoiul de sânge a stins focul. După ce și-a dat sufletul în mâinile Domnului, câțiva creştini mai curajoși au adunat Moaştele sale cu evlavie şi le-au aşezat la loc de cinste. Un fragment din acestea se află astăzi la Mănăstirea Ambelakiotissa din Grecia.
Sfântul născut în închisoare
Un aspect mai puțin cunoscut din viața Sfântului Policarp vizează chiar nașterea sa aparte, rară în paginile Sinaxarului și-n însăși istoria Bisericii noastre. Conform scrierilor din primele secole creștine, care prezintă viața și pătimirile martirilor, Sfântul Sfințit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei a văzut lumina zilei în celula unei închisori. Mai exact, răsfoind Viețile Sfinților, aflăm că, pentru că propovăduiau cuvântul Domnului, părinții săi au fost pârâți la stăpânitorul Efesului, pe nume Marcion, care le-a poruncit soldaților să-i prindă și să-i aducă la palat, mama Sfântului Policarp fiind însărcinată. Se spune că, atunci când Marcion i-a întrebat de ce se încăpățânează să se numească creștini, punând în pericol viața pruncului pe care încă nu-l aduseseră pe lume, părinții Sfântului Polocarp i-au răspuns: „Noi, stăpânitorule, ne-am învățat de la Sfinții Apostoli să credem Domnului nostru și să ne închinăm adevăratului Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pământul, Domnului nostru Iisus Hristos, întru al Cărui nume ne-am botezat și pe Care Îl mărturisim și Îl propovăduim că este Dumnezeu adevărat, iar de la idolii cei neînsuflețiți și nesimțitori pe care îi aveți voi în loc de dumnezei, noi ne întoarcem și-i defăimăm”.
Negru de furie, Marcion a poruncit ostașilor să-i arunce la pământ și să-i bată, apoi să-i închidă în temniță, fără să le dea mâncare sau apă. Acolo, în temniță, l-a născut fericita Teodora pe Sfântul Policarp. Sinaxarul continuă să ne povestească despre faptul că, Bunul Dumnezeu, Care pe toate le cunoaște, știind că Marcion dorește să ia pruncul și să-l crească, apoi „să-l învețe rătăcirea și păgânătatea lui”, a trimis un înger care le-a tămăduit rănile părinților și, luându-l pe prunc, l-a dus unei femei bătrâne, dar foarte bogată și creștină, cu numele Calista, poruncindu-i să-l boteze și să-l crească cu toată purtarea de grijă.
După ce părinții săi au fost condamnați la moarte și au primit cununa mucenicească, Calista l-a botezat pe copil „Pangratie”, după numele tatălui său, crescându-l în frica lui Dumnezeu și vorbindu-i despre tainele lui Hristos. Se spune că, încă din copilărie, Sfântul Policarp era atras de frumusețea credinței încât refuza să participe la jocurile celorlalți copii, petrecând-și timpul cu citirea Epistolelor Sfinților Apostoli și cu rugăciunea. Milostenia era cuvântul care îl caracteriza cel mai bine, iar o minune pe care a făcut-o cât încă era copil ilustrează cel mai bine acest lucru. La un moment dat, când Calista a trebuit să plece într-o călătorie, lăsându-l pe micul Pangratie cu grijile gospodăriei, acesta a descuiat hambarele cu merinde oferindu-le pe toate săracilor. Deranjată de acest gest la întoarcere, Calista l-a întrebat de ce a făcut acest lucru, însă la rugăciunile Sfântului, prin minune, hambarele s-au umplut la loc, astfel încât bătrâna Calista i-a schimbat copilului numele din Pangratie în Policarp (adică „cel cu multe roade”).
Așadar, să îl rugăm și noi pe Sfântul Sfințit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei să mijlocească pentru iertarea păcatelor noastre, pentru vindecarea de toate bolile sufletești și trupești, pentru vederea lucrurilor și a faptelor bune din lumea care ne înconjoară şi pentru întărirea noastră în credinţa cea dreaptă.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
