Preot Alexandru Lungu
Primesc printre miile de mesaje cu pomelnicele de tot anul, unul de la o doamnă care anul trecut pe 1 ianuarie era internată într-o clinică din străinătate în faza terminală cu un cancer osos agresiv, metastaze la plămâni, reușind să rămână în viață datorită unor citostatice extrem de agresive. La momentul respectiv îmi scrie fiind cu un picior mai aproape de mormânt decât cu speranțe de a mai părăsi vreodată spitalul sănătoasă. Doctorii îi transmit că ar fi cazul să-și ia la revedere de la cei dragi și ușor ușor să se pregătească pentru marea călătorie.
Doamna nu era o femeie extrem de religioasă, mergea de câteva ori pe an la Biserică, nu se ruga, nu postea. Nici măcar pe patul de spital, Hristos nu era nici măcar ultima opțiune. Dă întâmplător de pagina mea și vede apelul de a pomeni preț de un an numele unor necunoscuți la Sfânta Liturghie. Îmi scrie în privat și primul lucru despre care mă întreabă este suma care este nevoita să o achite. Îi răspund că nu o fac pentru bani, ci îmi doresc să rămână alături de mine în viitoarele campanii umanitare. Rămână siderată de răspunsul meu și pentru prima dată îi cere unui preot să îi fie pomenit numele la Sfânta Liturghie. Îmi promite faptul că la primul apel pe pagina va răspunde pozitiv. Trec câteva luni și situația ei se îmbunătățește vizibil. La acel moment i-am dat un Canon și am încurajat-o să citească zilnic Acatistul Maicii Domnului Vindecătoarea și să consume puțin untdelemn sfințit de la Sfântul Maslu.
Astăzi îmi trimite mesaj la un an distanță și se afla acasă alături de cei dragi, cu promisiunea că anul acesta va ajunge și în Bucovina pentru a ne întâlni. S-a spovedit în postul Crăciunului, a postit tot postul și merge Duminică de Duminică la Sfânta Liturghie. A învins cancerul într-un moment când totul îi era defavorabil.
Cam atât valorează pomenirea noastră la Sfânta Liturghie. Ne ridica din moarte la viață, iar acolo unde trupul nu se salvează, cel puțin sufletul primește aripile mântuirii. Sus inima!
