„Mamă, de ce scoate aghiasma fum?”

Martie 1984

La o lună după primul nostru pelerinaj la Sfântul Efrem cel Nou, făcătorul de minuni, cel nou arătat, am simţit în mod constant nevoia de a ne afla în sfântul locaş al sfintei lui mănăstiri. Mă aflam la mormântul Sfântului împreună cu fiul meu Gheorghe în vârstă de 11 ani.

Cu cuviinţă, am ridicat vasul de lut şi l-am dus spre buzele mele ca să beau aghiasma făcătoare de minuni de la mormântul Sfântului. Speriată, am văzut abur, ca un fum ieşind din aghiasmă! M-am gândit că poate a fost de la presiunea apei şi, ca să mă încredinţez, am coborât vasul de la buze şi luam aminte. Nimic! Nu ieşea abur!

Încredinţată deja, am ridicat iarăşi vasul să beau, când pentru a doua oară, speriată, am văzut iarăşi abur deasupra aghiasmei şi în acelaşi timp l-am auzit pe fiul meu de 11 ani că-mi spune: „Mamă, de ce scoate fum vasul de băut?”.

Impresionată până în adânc şi plângând, îi explic fiului meu minunea! Sfântul nostru Efrem ne-a dat un semn minunat al sfintei lui prezenţe.

Cu mare emoţie şi bucurie sărutăm Sfântul mormânt al Sfântului nostru Efrem, îi mulţumim şi îl rugăm să nu ne părăsească niciodată până când ne va conduce în dar la Domnul.

Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Lui.

Evanghelia Hagioanou
Filolog, din Niceea

Sursa: Vedenii şi minuni ale Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou, facătorul de minuni, vol. I-II, Sfânta Mitropolie a Atticei, Sfânta Mănăstire Bunavestire a Născătoarei de Dumnezeu, Muntele Neprihăniţilor – Attica, traducere din neogreacă de Nicuşor Deci, pp. 192-193 via http://doxologia.ro.

Previous Post

Cuvioasa Genoveva, ocrotitoarea Parisului

Next Post

Pomelnicul de tot anul

Related Posts
Total
0
Share